Rețetele Juanitei. Paste (aproape) bologneze

aste bologneze

Cine n-a auzit de pastele bologneze? Sunt preparatul preferat inclusiv al copiilor. Dar astăzi vom face o rețetă asemănătoare, dar fără (prea mult) sos de roșii. O prietenă italiancă (care trăiește de mult în Madrid, dar mănâncă tot italienește) mi-a spus așa: Paste poți face din orice și oricum. Important este să aibă sos și gust. Tot ea mi-a dat și ideea/rețeta acestor paste.

pate bologneze

Ingrediente

Un pachet de paste de 500 de grame (eu am luat paste proaspete)

500 de gr de carne tocată (eu am pus porc)

Un morcov

1 jumătate de țelină mică

1 ceapă mare

Ulei de măsline (eu pun cam 10 linguri)

1/2 pahar de vin roșu

2 linguri de pastă concentrată de roșii

Busuioc, sare, piper.

Preparare

Tăiem ceapa, morcovul, țelina mărunt, le călim în ulei, le lăsăm 10 min. Adăugăm carnea o lăsăm să se călească și ea câteva minute. Punem vinul și lăsăm la fiert câteva minute să se evapore alcoolul. Adăugăm pasta de roșii, busuiocul, sarea și piperul și o jumătate de litru de apă. Se fierbe la foc mic vreo 30 de minute.

paste bologneze

Între timp se fierb pastele după indicațiile de pe pachet. Luați de pe foc cu 2 minute înainte de a ajunge la timpul final de fierbere. Nu aruncați apa în care au fiert pastele! Nu spălați pastele!

Puneți pastele într-o tigaie și deasupra sosul de carne preparat. Lăsați să mai fiarbă 2 minute în sos. Dacă sosul nu e destul de subțire mai puneți puțin din apa de la paste.

Adăugați piper proaspăt măcinat și câteva frunze de busuioc tocate.

Puteți adăuga parmezan deasupra când serviți.

Poftă bună!

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *