Îngrijitorii le oferă animalelor de la Zoo Ploieşti – Bucov mai multe legume şi fructe, pe fondul caniculei / Unele au parte de minipiscine

zoo ploiesti-bucov, prahova, legume, fructe, animale Sursa foto: Zoo Ploiești - Bucov

Animalele de la grădina zoologică aflată în incinta Parcului Memorial „Constantin Stere” de la Bucov beneficiază, în această perioadă cu temperaturi extrem de ridicate, de o dietă specială adaptată condiţiilor meteorologice, transmite Agerpres.

Directorul adjunct al Parcului Bucov, Alina Ene, a declarat, marţi, că cele aproximativ 600 de exemplare primesc foarte multă apă care este schimbată de mai multe ori pe zi, dar şi o cantitate suplimentară de legume şi fructe.

„Foarte multă apă schimbată de mai multe ori pe zi, adăpătorile sunt curăţate şi umplute permanent cu apă, partea de fân, nutreţ a fost înlocuită cu foarte multă masă verde. În funcţie de caracteristicile şi necesarul fiecărui animal, am suplimentat necesarul de legume şi fructe. Carnivorele consumă mai puţină carne în perioada asta (…). Le supraveghem tot timpul. (…) Tot timpul luăm (legume şi fructe – n.r.) pentru că avem contracte de donaţii cu marile centre comerciale, parte din ele, şi zilnic ne aprovizionăm de acolo”, a precizat Alina Ene.

De asemenea, animalele au la dispoziţie minipiscine săpate în pământ în care se pot răcori.

„Au avut tot timpul (minipiscine – n.r.), dar nu prea erau interesate animăluţele să se tăvălească pe acolo şi acum se duc singure. Urşii ies mai ales dimineaţa şi să bălăcesc în bazin, după care se retrag la umbră. Este mai greu pentru tigrii siberieni, pentru iaci, dar s-au adaptat, rezistă foarte bine pentru că se retrag în zone umbroase şi stau acolo. În rest, nu au probleme niciunele dintre ele pentru că s-au adaptat foarte bine şi, aşa cum vara ne surprind că rezistă la căldură şi stau în locuri umbroase, se bagă în apă, ies, se tăvălesc în mocirlă şi se simt foarte bine, la fel şi iarna animale care nu prea stăteau afară acum stau, iar când a mai nins, chiar se tăvăleau în zăpadă”, a explicat Alina Ene.

Grădina zoologică Ploieşti-Bucov adăposteşte circa 600 de exemplare din 60 de specii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa foto: Zoo Ploiești - Bucov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *