Deserturile surprinzătoare ale cowboy-ilor din secolul al XIX-lea / Ce erau „balele vițelului” și cum pregăteau bucătarii plăcinte la foc deschis

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cowboy-ii care traversau întinderile Americii de Nord în secolul al XIX-lea nu se hrăneau exclusiv cu fasole, biscuiți tari și carne uscată, așa cum este adesea înfățișat în filmele western. Deși condițiile vitrege de pe traseele de transport al vitelor impuneau o alimentație simplă și rezistentă, aceștia găseau modalități ingenioase de a pregăti deserturi spectaculoase, de la budinci cu stafide până la plăcinte cu fructe și gogoși cu denumiri neobișnuite, potrivit Mediafax, care citează Mashed.

Viața pe prerie presupunea săptămâni întregi de deplasare fără acces la ingrediente proaspete sau mijloace de refrigerare. Bucătarii care însoțeau grupurile de cowboy trebuiau să gestioneze provizii limitate și să folosească ingrediente nealterabile, uscate sau conservate, gătite la foc deschis.

Melasa și siropul de sorg, secretele din „pătatul” „spotted pup”

În locul zahărului alb rafinat, greu de transportat și scump, bucătarii de pe traseele vitelor foloseau melasa și siropul de sorg, ingrediente mai accesibile și mult mai rezistente la fluctuațiile de temperatură.

Unul dintre cele mai populare deserturi de pe traseu era spotted pup (tradus aproximativ prin „cățelușul pătat”), o budincă rustică realizată din orez, stafide uscate și sirop de sorg. Denumirea sa provenea direct din aspectul vizual al preparatului, în care stafidele închise la culoare ieșeau în evidență pe fundalul alb al orezului. Desertul arăta cum câteva ingrediente uscate de bază puteau fi transformate într-o gustare dulce și extrem de energizantă.

Gogoșile „urme de urs” și bezeaua numită „balele vițelului”

Folclorul culinar al cowboy-ilor era marcat de un umor direct și neșlefuit, lucru reflectat din plin în denumirile pe care le dădeau mâncărurilor.

Potrivit sursei citate, gogoșile prăjite la foc de tabără erau cunoscute sub numele de bear signs („urme de urs”), o aluzie transparentă la asemănarea lor cu excrementele lăsate de urși pe traseu. Nici bezeaua nu scăpa de ironii: aceasta era numită calf slobbers („balele vițelului”). În ciuda denumirilor puțin apetisante, bezeaua aerată era folosită frecvent pentru a acoperi plăcintele rustice din fructe conservate.

Plăcintele „cobbler” coapte în vase grele de fontă

Un alt desert emblematic pentru tradiția culinară a Vestului american este cobbler-ul, un preparat rustic din fructe acoperite cu un strat gros de aluat și coapte împreună.

Gătitul se făcea direct pe jarul focului de tabără, într-un vas greu din fontă cu capac, cunoscut sub numele de „ceaun olandez” (dutch oven). În lipsa fructelor proaspete, bucătarii foloseau mere, piersici sau fructe de pădure conservate. La final, desertul fierbinte, cu aluat rumenit și fructe zemoase, era împărțit între toți membrii grupului. Preparatul a rămas o piesă de bază în gastronomia americană, fiind extrem de popular și astăzi în meniurile de camping.

Biscuiții „cowboy cookies”: Între mit și rețete moderne

Printre deserturile actuale inspirate de viața pe prerie se numără și celebrii cowboy cookies, biscuiți de dimensiuni mari, preparați din fulgi de ovăz, nuci și bucăți de ciocolată. Deși legenda spune că acești biscuiți densesi și sățioși erau purtați de cowboy în traistă pe distanțe lungi, originea lor istorică exactă rămâne incertă, fiind mai degrabă o reinterpretare modernă a alimentației de pe vremuri.

Muncind fizic extrem de dur în condiții vitrege, cowboy-ii găseau în aceste dulciuri improvizate o sursă esențială de calorii și un confort psihologic binevenit la finalul zilelor lungi petrecute în șa.