Patru persoane au fost arestate preventiv după ce ar fi furat, în mai multe rânduri, 332 de sticle de vin de colecție, în valoare de aproape 40.000 de lei, din beciul unei firme, transmite MEDIAFAX.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, procurorul a propus marți arestarea preventivă a celor patru inculpați pentru furt calificat. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Răducăneni a admis propunerea.
Cei patru sunt acuzați că, în perioada iunie 2026 – 31 iulie 2026, ar fi pătruns prin efracție în beciul unei firme, împreună cu alte persoane.
De acolo, ar fi furat în mod repetat un total de 332 de sticle de vin de colecție.
Prejudiciul cauzat se ridică la 39.840 de lei.
Trei dintre inculpați ar fi săvârșit faptele în stare de recidivă, fiind condamnați anterior pentru infracțiuni contra patrimoniului.
În același dosar, procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de un alt inculpat, pentru complicitate la furt calificat în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, acesta i-ar fi ajutat pe ceilalți inculpați.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți