În Turcia, micul dejun nu înseamnă o cafea băută în grabă și un sandviș. Este un moment petrecut alături de familie sau prieteni, în jurul unei mese încărcate cu zeci de preparate, unde conversațiile sunt la fel de importante ca mâncarea. Tocmai de aceea, localnicii îl privesc mai degrabă ca pe un ritual decât ca pe prima masă a zilei.
Dacă ajungi în Istanbul, merită să îți rezervi măcar o dimineață pentru un mic dejun tradițional. Noi l-am încercat la Loi Bosphorus Rooftop, un restaurant cu vedere spectaculoasă spre Bosfor, unde masa începe cu farfurii care continuă să apară minute în șir.
Vă recomandăm să citiți și: GALERIE FOTO | Trei zile în Istanbul. Ce am vizitat, unde am mâncat și ce preparate tradiționale merită încercate: De la micul dejun turcesc la cina pe malul Bosforului
Pe masă ajung, de regulă, mai multe tipuri de brânzeturi. Printre cele mai cunoscute se numără Ezine, asemănătoare cu feta, kașar, o brânză maturată cu textură fermă, și halloumi, servită uneori la grătar.
Nu lipsesc măslinele, roșiile, castraveții, ardeii copți, untul, mierea, gemurile și pâinea proaspătă.
Urmează preparatele calde. Menemen, una dintre cele mai iubite rețete din Turcia, este o combinație de ouă, roșii și ardei gătite împreună, în timp ce ouăle fierte sunt servite simplu, stropite cu ulei de măsline și presărate cu boia dulce și oregano.
La fel de apreciat este și sucuk, cârnatul turcesc condimentat, cu un gust intens, care se servește de obicei alături de ouă sau brânzeturi.

Foto: G4Food
Printre preparatele emblematice se află kaymak, o cremă bogată din lapte, asemănătoare cu smântâna foarte grasă, servită aproape întotdeauna cu miere.
O altă specialitate este kuymak, preparat din mălai fin, unt și o brânză locală fără sare, care devine extrem de elastică atunci când este servită fierbinte.
Pe masă mai apar și börek, foietaje umplute cu brânză, dar și piși, un aluat prăjit asemănător gogoșilor noastre, însă fără zahăr.

Foto: G4Food
Există însă un element comun tuturor meselor din Turcia: ceaiul.
Dacă românii au expresia „nicio masă fără pește”, despre turci s-ar putea spune că nu concep o masă fără un pahar de ceai. Ceaiul negru este servit încă de la începutul micului dejun și este completat de mai multe ori pe parcursul mesei, fără ca cineva să întrebe dacă mai dorești unul.
Servit în tradiționalele pahare din sticlă în formă de lalea, ceaiul însoțește fiecare preparat și face parte din ritual la fel de mult ca brânzeturile, măslinele sau pâinea proaspătă.

Foto: G4Food
Un mic dejun turcesc durează adesea o oră și jumătate sau chiar două ore. Nimeni nu se grăbește, iar mesele sunt construite în jurul conversațiilor și al împărțirii preparatelor.
După o astfel de experiență, prânzul devine aproape opțional. Tocmai de aceea, pentru mulți turiști, micul dejun turcesc ajunge să fie una dintre cele mai memorabile experiențe culinare din Istanbul, la fel de spectaculoasă ca o vizită la Hagia Sophia sau o plimbare pe Bosfor.
Acest reportaj a fost realizat în urma unei vizite de documentare în Istanbul, organizată cu sprijinul companiei aeriene AnimaWings și al Agenției pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți