IGPR: Percheziții într-un dosar de braconaj de sturioni / Peștii ar fi fost pescuiți ilegal sub pretextul cercetării științifice

IGPR: Percheziții într-un dosar de braconaj de sturioni / Peștii ar fi fost pescuiți ilegal sub pretextul cercetării științifice
Foto Dreamstime

Polițiștii au efectuat 12 percheziții în județul Ialomița, într-un dosar în care sunt cercetate fapte de braconaj la sturioni. Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), peștii ar fi fost pescuiți sub pretextul cercetării științifice de angajații unei instituții publice, notează Agerpres.

„Cercetările în cauză vizează modalitatea în care o instituție publică cu atribuții în domeniu avizează pescuitul de sturioni în scop de cercetare științifică, peștele fiind însă braconat în beneficiul altor persoane, inclusiv entități juridice, fapt ce a condus la diminuarea semnificativă a populației de morun/femelă, care reprezintă o țintă pentru icrele produse”, informează Biroul de presă al IGPR.

Potrivit anchetatorilor, sub pretextul pescuitului în scop științific sau comercial, în perioada noiembrie 2025 – iunie 2026, mai multe persoane ar fi pescuit ilegal sturioni pe brațul Borcea, în scopul comercializării.

În urma perchezițiilor au fost identificate aproximativ 15 kilograme de pește din diferite specii, 19 kilograme de sturion (cegă și păstrugă), cinci plase monofilament de pescuit și șase ohane folosite la capturarea sturionilor.

Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Serviciului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Direcției de Ordine Publică a IGPR, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Poliție Delta Dunării, ai inspectoratelor de poliție județene și al Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă