FOTO | Cum a ajuns un sociolog să cultive rubarbă într-un sat din Transilvania / Mircea Muntean: „Nu recomand nimănui să înceapă doar pentru bani”. „Am făcut și vin, și bere, și chipsuri din rubarbă” / De ce nu poate fi cultivată oriunde

Adaugă G4Food ca sursă preferată în Google

Rubarba, o plantă cunoscută mai ales în gastronomia occidentală, începe să își găsească locul și în agricultura românească. Deși în Transilvania exista de generații în grădinile localnicilor, mai ales a sașilor, cultura ei la scară mai mare a rămas aproape necunoscută până în ultimul deceniu. Mircea Muntean este unul dintre primii cultivatori de rubarbă în sistem organizat din România și a contribuit la popularizarea acestei plante în Transilvania.

Povestea lui a început după o vizită în zona Hamburgului, unde a descoperit culturile de rubarbă și a decis să aducă în România rizomi dintr-un soi german. Ulterior, a dezvoltat atât culturi cu soiuri occidentale, cât și o selecție locală obținută din plante tradiționale din satul Nadeș.

Cum a ajuns sociologul Mircea Muntean să cultive rubarbă într-un sat din Transilvania

Mircea Muntean, de profesie sociolog, povestește că a văzut pentru prima dată o cultură de rubarbură în câmp în Germania. De acolo a și comandat și adus în România primii rizomi. La vremea respectivă nu cunoștea prea multe despre cultivarea acestei plante, dar și-a asumat riscul. A plantat 1200 de rizomi aduși din Germania pe 12 ari în Nadeș.

”Undeva în 2011 am fost la o delegație de afaceri în Hamburg și acolo am văzut pentru prima dată, vizitând o prietenă în proximitatea orașului Hamburg, la țară, am văzut pentru prima dată cum arată cultura de rubarbură în câmp, așa, îngrijit. Ceea ce știam noi, sau eu, aici, în Transilvania, era una, două rădăcini care creșteau în cele mai proaste locuri din grădina. Și atunci când am văzut cum arată în cultură planta. Desigur, am rămas impresionat, am mers să am vorbit cu fermierul acela.

M-am întors pe acasă și am luat decizia așa, fără să înțeleg mare lucru din multe puncte de vedere. Eu sociolog fiind, am zis, îmi asum un risc. Am adus 1200 de rizoni. Le-am cumpărat de acolo cu bani destul de mulți, cu logistică complicată, pentru că însemna aproape tonă, camion. Le-am adus în România. 1200 de plante în momentul acela le-am plantat pe o suprafață de circa 12 ari”, spune Mircea Muntean, pentru G4food.ro.

Începutul a fost mai greu. Primele culturi au fost mutate de mai multe ori până când planta s-a adaptat corespunzător condițiilor locale.

”Am adus din Germania, din Hamburg, un soi Holsteiner Blue, foarte productiv. L-am pus undeva, am constatat după 2 ani că nu mergea, l-am mutat în alte parte. După 2 ani l-am mutat iar în altă parte. De-abia în a treia mutare am văzut că are eficiență”, mai spune cultivatorul de rubarbă.

Între timp, socilologul a mers în sat, la Nadeș, și a mai luat și alți rizomi de la săteni.

”Mă opream la fiecare poartă și întrebam: ”Aveți acolo o rădăcină sau două?” (…) Și atunci am luat și plantele autohtone, din sat, le-am pus într-un fel de pepinieră”.

În momentul acesta are două culturi diferite: una cu plante autohtone din satul Nadeș, alta cu un soi adus din Germania, Holsteiner Blue, foarte productiv. Iar cultura sa de rubarbă i-a inspirat și pe alții.

”Acum, după 15 ani, 16 ani de când m-am ocupat, eu fiind sociolog și făcând treaba asta doar ca hobby, am ai inspirat alți oameni din țara asta care au vrut cultive. Fiecare a încercat, a testat prima dată 10, 20, 30 de rizomi în zona de unde cerea. În anumite zone s-a validat, în anumite zone nu s-a validat, pentru că, până la urmă, are niște caracteristici care nu o fac viabilă.

De exemplu, în afara Arcului Carpatic, prea puțin. Solul trebuie să nu fie nici foarte nisipos, dar nici foarte lutos. Nu trebuie să aibă multă apă în sol, pentru că atunci rădăcina are tendința de a putrezi. Nu trebuie să fie foarte cald și cu foarte multă expunere la soare, pentru că atunci plantele intră în repaus vegetativ. Deci dacă e foarte cald vara, pur și simplu stă acolo și nu face nimic”, explică Mircea Muntean.

Cultivatorul susține că în România există foarte puțină literatură de specialitate despre rubarbă, însă câțiva studenți de la universități agricole din Cluj și București au realizat lucrări de licență pe această temă chiar la el, în Nadeș.

”În acești ani de zile, trei studenți care au făcut Universitatea de Științe Agricolă și Medicină Veterinară de la Cluj și București au ales pentru lucrarea de licență rubarbura de la mine de la Nadeș”.

Rubarba, de la planta uitată în grădinile din Nadeș la afacere agricolă: Anul acesta este bună producția și se vinde bine

În ceea ce privește producția de rubarbă, Mircea Muntean spune că planta este relativ rezistentă, deși schimbările bruște de temperatură și înghețurile târzii încetinesc dezvoltarea culturii.

Perioada optimă de recoltare este între începutul lunii mai și jumătatea lunii iunie, deși el recoltează până în toamnă, considerând că planta rămâne bună pentru consum și procesare. Rubarba poate fi folosită într-o gamă foarte largă de produse: gemuri, compoturi, vin, bere artizanală, sosuri, chipsuri, produse cosmetice și chiar suplimente naturale, datorită proprietăților rădăcinii.

”Este bună producția, merge bine planta asta. Este și ea foarte sensibilă la schimbările astea bruște de temperatură, dar nu atât de sensibilă ca cireșii, merii, perii, vișinii.. Planta tinde să iasă prima din pământ, frunzele ei ies prima dată din pământ, după care vin niște episoade de frig care nu afectează neapărat, nu omoră, dar o opresc efectiv din evoluție.

După care vine o perioadă de secete. Ultimele 3-4 începuturi de primăvară au fost destul de ciudate.

Anul acesta a fost destul de ciudat, că altfel plantele erau și mai mari și mai ofertante la momentul ăsta. Anul ăsta a fost, hai să spunem, cât de cât bine”, mai explică Mircea Muntean.

Perioada optimă de recoltare este între începutul lunii mai și jumătatea lunii iunie, deși el recoltează până în toamnă, considerând că planta rămâne bună pentru consum și procesare.

”În școla germană se zice că până la finalul lunii iunie se poate recolta, că după aia n-ar mai fi nu știu cât de bună.

În școala mea, practică, recoltez mai mult, le procesez, le fac compot, gem și toată lumea spune că plantele sunt la fel de bune și în septembrie, ca și în iunie. (…) În principiu, cea mai bună perioadă, este început de mai până la jumătatea lui iunie”, spune proprietarul culturii de rubarbă din Nadeș.

Rubarba, o cultură tot mai profitabilă în România

Rubarba poate fi folosită într-o gamă foarte largă de produse: gemuri, compoturi, vin, bere artizanală, sosuri, chipsuri, produse cosmetice și chiar suplimente naturale, datorită proprietăților rădăcinii.

”Eu nu procesez, eu fac numai teste și experimente, însă pentru că am fost primul în țara asta și am creat povestea, într-adevăr, în momentul ăsta am un buget de clienți care cumpără de la mine. Așa că, cel puțin, din punctul meu de vedere, se vinde. Se vinde bine, cu prețul exact cum vreau eu, pentru că am deja o clientelă formată. Sunt și clienți din alte zone din sud în care această plantă nu se cultivă, a apărut cineva cu o patiserie din Franța și care o importa, acum iau de la mine (…) Cel mai mult mă bucur de acest demers, de atâția ani de zile, că aduc în conștiința publică existența acestei plante și potențialitatea ei.

Și vreau să vă spun că, dacă ne-am duce mai departe, în vestul Europei sau în Statele Unite, am vedea că sunt sute, sute de utilizări. De exemplu, inclusiv eu, personal, am făcut vin din rabarbură, am făcut cu un laborator de chimie de aici, privat, gel de dus din rabarbură, am făcut chips-uri, am făcut sosuri pentru diverse mâncăruri, au fost și sunt berării artizanale în Timișoara, de exemplu, care au făcut și fac bere de rabarbură.

Deci, plaja de utilizare este foarte largă”.

Totodată, Mircea Muntean subliniază că a contribuit la popularizarea rubarbei în România și că există deja câțiva cultivatori care au început această cultură inspirați de experiența sa.

”Mă bucur că în țara asta, până în momentul ăsta, sunt vreo 5-6 oameni care au reușit să crească și ei în urma mea. E încă de lucru. Pentru că nu-i suficient de conștientizată utilizarea plantei”.

Deși cultivatorul consideră că rubarba poate fi profitabilă, el avertizează că succesul depinde de condițiile locale, de experiență și de capacitatea de valorificare a producției. Recomandă dezvoltarea unor mici exploatații integrate în circuite gastronomice și turistice locale, mai degrabă decât investiții mari orientate exclusiv spre producție industrială.

”I-aș îndruma să înceapă o afacere în domeniu, dar trebuie să se aștepte că e de muncă. Însă, de la un anumit moment, având în vedere că discutăm despre o plantă perenă, de la un anumit moment, nu mai e atât de multă munca pentru a întreține planta, ci doar recoltarea ei și vânzarea sau eventual procesarea în regimul propriu.

Dacă vorbim strict tehnic, aritmetic, să spunem, pe un hectar putem pune zece mii de plante. O plantă, la maturitate, îți dă 2,5 Kg de pețiol minim. Tu poți să vinzi minim pețiolul ăla cu 1,5 euro. Deci dacă tu ai 25 de mii de Kg de pețiol de pe un hectar, cu 1,5 euro minim, înseamnă, nu știu, 37.000 de euro. Dar mai ai lucrări de 7 mii, ai 25 de mii profit, să spunem. Asta este aritmetica. Dar aritmetica, de pe hârtie, nu ține niciodată cont de realitate. Ce avem pe teren, câte plante au ieșit, în ce condiții, cum le-am îngrijit. După care ce vindem, cui vindem. Deci sunt multe elemente. Nu recomand nimănui să înceapă o afacere gândindu-se la acești parametrii.

Acum după experința acumulată mai degrabă aș îndemna oamenii din zona Transilvaniei să creeze mici exploatații pe care să le valorifice, incluzându-le în anumite circuite gastronomice, locale, turistice”, sfătuiește Mircea Muntean.