Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii (USV) „Ion Ionescu de la Brad” şi mediul de afaceri se întâlnesc pentru a dezvolta agricultura viitorului, în cadrul unui Atelier de Descoperire Antreprenorială „Smart Farming – Automotive pentru Agricultură”, transmite Agerpres.
Evenimentul, organizat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est în parteneriat cu universitatea ieşeană, se va desfăşura în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a USV. La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai mediului academic, reprezentanţi ai industriei şi autorităţi publice pentru a explora soluţii inovatoare în agricultură.
„Prin acest eveniment se doreşte consolidarea ecosistemului regional de inovare şi stimularea parteneriatelor între cercetare, industrie şi antreprenoriat, contribuind la competitivitatea şi dezvoltarea durabilă a sectorului agricol în Regiunea Nord-Est. Atelierul se concentrează pe intersecţia dintre agricultură şi tehnologii automotive moderne, precum maşini şi utilaje agricole inteligente, automatizare, digitalizare, mentenanţă predictivă, siguranţă şi sustenabilitate. Domeniile vizate includ Agro-alimentar, IT&C şi Mediu, în conformitate cu priorităţile strategiei de specializare inteligentă RIS3 Nord-Est”, a declarat prof. univ. dr. Gavril Ştefan, coordonatorul evenimentului.
În program sunt incluse prezentări tematice şi sesiuni de dialog între experţi. Între 10:40 şi 11:10, ADR Nord-Est va susţine prezentarea „Smart Farming – prioritate regională de investiţii pentru dezvoltare prin inovare”. Urmează intervenţii ale experţilor de la USV Iaşi şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, care vor expune tendinţele în cercetarea şi dezvoltarea de soluţii Smart Farming şi automotive pentru agricultură.
Companiile din domeniu vor prezenta, de asemenea, soluţii practice şi experienţe din industrie: AUMOVIO Iaşi va aborda „Tehnologii automotive transferabile în agricultură”, iar IRUM va dezvolta tema „Provocări reale, utilaje fabricate în România”. Atelierul include şi sesiuni interactive pentru identificarea oportunităţilor de colaborare şi definirea unor direcţii concrete de inovare.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți