Scufundarea cartofilor timp de două sau trei zile în apă cu sare le oferă un gust ușor acid și sărat și o textură cremoasă foarte interesantă, scrie El Pais.
Dacă prăjirea cartofilor este deja o treabă serioasă, dacă îi și punem la fermentat înainte de a-i prăji, deși poate părea o complicație inutilă, vom afla că este un deranj mic ce merită efortul. Fermentația lactică le oferă un ușor gust acrișor, cu sarea deja inclusă, amintind mult de chipsurile cu sare și oțet, dar mai puțin intense și fără să irite gura. În plus vor avea o textură crocantă la exterior și cremoasă la interior, foarte aparte.
În timpul procesului, zaharurile se transformă în acid lactic, care nu doar le oferă acel gust special, ci favorizează și descompunerea amidonului, dându-le o textură mai fină. Nu există alt secret decât respectarea pașilor și să ne asigurăm că rămân mereu acoperiți de saramură pentru a nu se altera.
Timpul de fermentare poate varia între 48 și 72 de ore, în funcție de intensitatea dorită. În primele 24 de ore va funcționa ca o simplă saramură, iar apoi va apărea aciditatea. În funcție de temperatura la care sunt păstrați, procesul va fi mai rapid sau mai lent. Dacă este foarte cald, se poate adăuga puțin mai multă sare.
Cartofii pot fi tăiați în forme diferite, de la bastonașe foarte subțiri până la cuburi mari. Feliile lungi, ceva mai groase sunt însă cea mai bună variantă pentru acest procedeu de pregătire.
Se scurg bine de apă, se usucă folosind un prosop de bucătărie și se prăjesc în ulei încins la fel ca orice cartofi normali.
Se pot consuma foarte bine simpli, cu un mujdei de usturoi, dar merg excelent și cu un sos de roșii picant, maioneză sau orice alt sos gras care beneficiază de tenta acrișoară. Pot fi, de asemenea, o garnitură excelentă pentru ouă prăjite.
Foto galerie: Pexels/Envato
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți