Iniţiativă unică în ţară: Danţul de odinioară, cu higheghe şi vin, reînviat în Oradea / Spiritul toamnei va fi întregit de „Asociaţia Agricultorilor din Valea Ierului”, care a invitat mai multe crame locale să se alăture evenimentului

italia cel mai mare producator de vin FOTO: Dreamstime/Kartos

Aproximativ 600 de dansatori din 20 de ansambluri folclorice bihorene vor reînvia, începând din 2 octombrie, în fiecare marţi şi joi, “dansul la ţură” care a avut loc în perioada 1970-1990, în Pasajul Vulturul Negru, a informat joi, într-un comunicat de presă, Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

“Prin ‘Higheghe şi vin’, o iniţiativă unică în ţară, ne dorim să readucem în actualitate bucuria simplă a jocului, a întâlnirii şi a tradiţiilor autentice, transmise din generaţie în generaţie. Este o iniţiativă menită să reînvie frumuseţea tradiţiilor bihorene şi un mod de a transmite noilor generaţii o parte din folclorul nostru identitar, prin punerea acestora în contact direct cu ceea ce înseamnă costumul şi dansul popular tradiţional bihorean, cu diversitatea lor, dar şi a muzicii”, a declarat iniţiatorul acestui proiect, managerul Centrului de Cultură al Judeţului Bihor, Liviu Buţiu.

În Piaţa Unirii din Oradea sunt aşteptaţi aproximativ 600 de dansatori care vor readuce la viaţă dansul tradiţional din diverse zone etnofolclorice ale judeţului Bihor.

Dansul va fi deschis oricui doreşte să participe, cu condiţia de a purta cel puţin o piesă vestimentară tradiţională bihoreană, pentru a menţine unitatea şi frumuseţea iniţiativei.

Seara va debuta cu o paradă a portului popular, ce va porni din spatele Teatrului de Stat şi se va îndrepta către Piaţa Unirii, unde un “birău al danţului” va deschide oficial evenimentul.

Instrumentul vedetă al serii va fi vioara cu goarnă (higheghe), specifică zonei Bihorului, alături de tarafuri tradiţionale, precum: Taraful lui Stângaciu, Taraful lui Cristi Laboş şi Taraful lui Zbiciu, care vor acompania jocul.

Spiritul toamnei va fi întregit de “Asociaţia Agricultorilor din Valea Ierului”, care a invitat mai multe crame locale să se alăture evenimentului, oferind publicului ocazia de a descoperi savoarea vinurilor şi musturilor bihorene.

Organizatorii transmit că “Higheghe şi vin” este o invitaţie la participare şi bucurie colectivă. Orădenii şi turiştii sunt aşteptaţi să intre în hora tradiţiilor bihorene, să se lase purtaţi de sunetul tarafurilor tradiţionale şi să celebreze toamna cu un pahar de vin autentic din Valea Ierului.

Dansatorii provin din 20 de ansambluri folclorice: Ansamblul “Luncşoara Bihorului” din Luncşoara, Ansamblul “Ardeleana” din Tulca, Asociaţia “Folclor fără frontiere” din Sântandrei, Ansamblul “Floarea Barcăului” din Marghita, Ansamblul “Cununiţa” din Mădăras, Ansamblul “Datina” din Aleşd, Ansamblul “Codrenii Bihorului” din Roşia, Ansamblul “Muguri şi mlădiţe de tezaur” din Beiuş, Ansamblul “Zestrea Buduresii” din Budureasa, Ansamblul “Zestrea Diosigului” din Diosig, Ansamblul “Palisada” din Cuzap, Ansamblul “Vatra” din Măgeşti, Ansamblul “Cetatea Şoimului” din Peştiş, Ansamblul “Moşuţ” din Vadu-Crişului, Ansamblul “Nuntaşii Bihorului” din Oradea, Ansamblul “Crişana” din Oradea, Ansamblul “Bărdăuţa” din Borod, Ansamblul “Dor Şuncuian” din Şuncuiuş, Ansamblul “Florile Bihorului”, de la Palatul Copiilor din Oradea şi Ansamblul “Vetre Bihorene”, tot din Oradea.

Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură al Judeţului Bihor şi Consiliul Judeţean Bihor, în parteneriat cu Visit Oradea şi Primăria Municipiului Oradea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *