Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umane (H.H.S.) din Statele Unite a retras un raport guvernamental care avertiza asupra legăturii dintre cancer și consumul chiar și de cantități mici de alcool, potrivit autorilor cercetării. Studiul Alcohol Intake and Health Study avertiza că și un singur pahar pe zi crește riscul de ciroză hepatică, cancer oral și esofagian, precum și de traumatisme. Oamenii de știință care l-au redactat au fost informați că versiunea finală nu va fi trimisă Congresului, așa cum era planificat, relatează cotidianul american New York Times.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Raportul era unul dintre cele două evaluări care urmau să stea la baza noilor recomandări ale liniilor directoare alimentare din SUA privind consumul de alcool. Primele sale concluzii au fost publicate de New York Times în ianuarie, iar până săptămâna trecută o versiune completă se afla încă pe site-ul H.H.S.
O narațiune alternativă
Însă, un raport „concurent”, redactat de un panel al Academiilor Naționale de Științe, Inginerie și Medicină, a ajuns la o concluzie susținută de multă vreme de industrie: că un consum moderat de alcool este mai sănătos decât abstinența. Totuși, unii membri ai grupului de autori au fost criticați pentru legături financiare cu producătorii de alcool.
Noul raport fusese solicitat de Congresul american în 2022, după ce o analiză științifică pentru versiunea din 2020 a liniilor directoare afirmase că riscurile asociate consumului redus de alcool ar fi fost subestimate. Industria alcoolului a criticat vehement în timp aceste concluzii și s-a opus oricăror încercări de înăsprire a recomandărilor.
Potrivit sursei citate, instituția nu a raspuns imediat solicitărilor de comentarii, la fel și reprezentanții industriei alcoolului.
„Ascund raportul pentru ca informațiile despre consecințele asupra sănătății să nu fie larg cunoscute”, a comentat Mike Marshall, director executiv al U.S. Alcohol Policy Alliance, o organizație non-profit care urmărește reducerea efectelor nocive ale alcoolului. El a spus că H.H.S. „face treaba industriei alcoolului”.
Responsabilul american pentru Sănătate, Robert F. Kennedy Jr., a denunțat o „epidemie de boli cronice” care afectează țara. Totuși, de la preluarea mandatului, a vorbit foarte puțin despre impactul alcoolului asupra sănătății americanilor. În plus, consumul de alcool și de tutun nu a fost menționat în primul raport Make America Healthy Again, publicat în mai. Kennedy, la fel ca președintele Trump, au spus că nu consumă alcool.
În comentarii publice pe marginea Alcohol Intake and Health Study, comercianții de vin și bere, precum și reprezentanții industriei alcoolului, au cerut oficialilor federali să se bazeze exclusiv pe raportul academiilor, favorabil consumului moderat. Ei au calificat studiul asupra consumului de alcool drept „alarmant și eronat”.
„Riscul crește chiar și la un consum scăzut”
„Ceea ce trebuie să știe oamenii este că riscul de boli cronice și de mortalitate crește odată cu consumul de alcool și crește chiar și la niveluri scăzute”, a spus Katherine M. Keyes, profesor de epidemiologie la Universitatea Columbia și una dintre autoarele raportului recent retras.
Dr. Keyes a subliniat că studiul nu oferea recomandări, ci doar analiza riscurile. „Oamenii fac multe lucruri riscante, cum ar fi condusul mașinii”, a spus ea. „Dar publicul american are dreptul să știe ce introduce în organism și ce efecte asupra sănătății poate provoca.”
Studiul Alcohol Intake and Health a fost unul dintre cele mai recente care au contrazis narațiunea dominantă timp de decenii conform căreia consumul moderat de alcool nu este dăunător și ar putea chiar aduce beneficii, mai ales pentru inimă.
Studii mai noi au pus sub semnul întrebării metodologia celor vechi și cercetătorii s-au concentrat tot mai mult asupra rolului alcoolului în apariția cancerului.
În ianuarie, dr. Vivek Murthy, care pe atunci făcea parte din echipa guvernamentală responsabilă pentru sănătate, ceruse ca băuturile alcoolice să poarte etichete de avertizare, care să indice faptul că alcoolul crește riscul de cancer mamar, colorectal și alte cel puțin cinci tipuri de cancer. El a spus că alcoolul contribuie direct la 100.000 de cazuri de cancer și 20.000 de decese asociate în fiecare an.
Consumul de alcool a scăzut în SUA la cel mai redus nivel din istorie
Americanii par să fi recepționat mesajul. Un sondaj Gallup din august a arătat că nivelul consumului de alcool a scăzut la cel mai redus nivel din istorie, doar 54% dintre adulți declarând că beau alcool. Majoritatea consideră că și 1–2 pahare pe zi sunt dăunătoare sănătății, iar vânzările de vin și băuturi tari sunt de mai mult timp în scădere.
Raportul academiilor a concluzionat că un consum moderat se asociază cu mai puține decese prin infarct și accident vascular cerebral și, în general, cu o mortalitate mai redusă, comparativ cu abstinența. A recunoscut totuși că acesta crește ușor, dar semnificativ, riscul de cancer mamar la femei, însă a susținut că nu există suficiente dovezi pentru a-l lega de alte tipuri de cancer.
Institutul Național al Cancerului, alături de alte organizații medicale, a contestat aceste concluzii. Studiul Alcohol Intake and Health analiza legătura dintre nivelurile diferite de consum mediu de alcool și riscul de deces din cauze legate de acesta.
Cercetarea a găsit unele beneficii pentru cei care consumau un pahar pe zi: un risc mai mic de diabet la femei și un risc mai mic de accident vascular cerebral ischemic la ambele sexe. Însă chiar și la acest nivel redus, femeile prezentau un risc mai mare de cancer hepatic. Iar episoadele ocazionale de consum excesiv anulau protecția împotriva accidentului vascular cerebral.
„Mesajul-cheie este că două pahare pe zi pot părea moderate din punct de vedere social, dar din punct de vedere al sănătății reprezintă o cantitate destul de riscantă”, a spus dr. Timothy Naimi, directorul Canadian Institute for Substance Use Research și unul dintre autori. „Un bărbat care bea în medie două pahare pe zi are o șansă din 25 să moară prematur din cauza alcoolului.”