Săptămâna aceasta, Cezar Ioan vine cu o recomandare clasică și elegantă: Cabernet Sauvignon, un soi nobil, supranumit „regele vinurilor roșii”. Fie că este băut singur sau în asamblaje, acest soi oferă vinuri de mare complexitate, robuste și cu un excelent potențial de învechire.
„Cabernet Sauvignon dă naștere unor vinuri care nu pot fi băute în primul sau al doilea an după recoltă. Trebuie să aștepți să se rafineze în butoi de stejar și apoi în sticlă. În Franța se spunea că un Cabernet își arată adevărata valoare abia după cinci ani de la recoltă”, explică Cezar Ioan.
Aromele specifice sunt cele de coacăze negre și ardei gras verde, iar vinurile bine lucrate pot fi păstrate ani buni, câștigând eleganță și profunzime în timp.
Trei exemple de Cabernet Sauvignon din Dealul Mare
Pentru această ediție, Cezar Ioan propune trei vinuri reprezentative din Dealul Mare, zonă în care soiul se exprimă excelent datorită climei calde și a solurilor bogate.
Cantus Primus, Viile Metamorfosis
Un Cabernet Sauvignon pur, de o eleganță clasică. Are arome intense de fructe negre, note de ardei gras și o structură fermă. Este un vin care merită așteptat și care se învechește foarte bine în sticlă.
Cabernet Sauvignon & Cabernet Franc
Un cupaj echilibrat, cu un plus de structură și arome mai intense de fructe negre. Componenta vegetală amintește de ierburi aromatice, iar rezultatul este un vin complex și rafinat. Preț orientativ: 100–130 lei (în HoReCa).
Cuvee Charlotte, SERVE
Un asamblaj de top, în care Cabernet Sauvignon se întâlnește cu Merlot și Fetească Neagră, soiul românesc ce aduce o notă distinctivă, poate chiar explicația pentru diferența de preț față de celelalte vinuri.
„Toate sunt excepționale. Încercați-le alături de carne roșie: vită la cuptor, miel sau oaie. Sunt combinații din rai”, recomandă Cezar Ioan.
Cabernet Sauvignon este, așadar, o alegere perfectă pentru sezonul rece, conchide Cezar Ioan.

Colaj G4Food





