VIDEO Un restaurant de lux de la Milano a fost ocupat pașnic de reprezentanți ai unei organizații cunoscută până acum ca având caracter ambientalist. „Nota de plată echivalează cu venitul lunar al unei familii italiene”

restaurant Milano proteste, Cracco, Ultima generazione foto: informazione.it

Atmosferă deloc relaxată în lumea fine dining-ului italian. Un restaurant stelat al unui chef stelat de la Milano a fost asaltat pașnic de către un grup de protestari aparținând organizației Ultima Generazione. Aceasta se declară o organizație de luptă ambientalistă, pe modelul celor care protestează public în ultimii ani prin acțiuni extreme în locuri publice cu încărcătură simbolică, informează media italiene. Gest de protest pașnic s-a vrut a fi unul împotriva inegalităților și a costului ridicat al vieții în general. Nu este clar efectul în percepția publică, dar alți chefi din localuri similare încep să se teamă că acest tip de gesturi s-ar putea repeta.

Probabil că localul a fost ales nu întâmplător, fiind situat în Galleria de lângă catedrala Duomo, în inima centrului. În plus, îi aparține lui Carlo Cracco, unul dintre cei mai cunoscuți mediatizați și cunoscuți din Italia, prezent încă de la prima ediție în jurului emisiunii Master Chef.

Un protest împotriva „privilegiilor” și pentru ”prețul corect”

Protestul a avut loc miercuri după prânz, când cinci persoane aparținând organizației amintite au intrat în local „pentru a sparge bula de privilegii a celor care, precum politicienii și elitele, își permit să plătească o notă de plată echivalentă cu cheltuielile lunare ale unei familii italiene”.

Tinerii au desfășurat bannere cu mesaje precum „Prețul corect” și „Ultima Generazione”, numele organizației. Apoi s-au așezat pe podea, în timp ce unul dintre protestatari explica trecătorilor semnificația campaniei. La scurt timp au intervenit forțele de ordine și i-au identificat pe toți cei cinci.

„Eu sunt studentă, și într-un restaurant ca acesta, ca și în toate restaurantele de lux, o cină costă cât chiria mea lunară. Chiar și educația devine un privilegiu, fermierii sunt în genunchi, iar noi, cei care facem cumpărături, plătim din ce în ce mai mult, cu un coș de cumpărături din ce în ce mai gol. Astăzi am protestat pentru a cere prețuri corecte, atât pentru cei care cumpără, cât și pentru cei care produc”, a declarat una dintre activiste.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


Grupul a lansat șu un apel către Cracco, cerându-i să deschidă ușile restaurantului său în fiecare joi pentru a oferi mese gratuite celor aflați în dificultate: „Un gest concret pentru a sprijini pe cei care trec prin momente grele, demonstrând că bucătăria de calitate poate fi și un act de solidaritate.”

Alți bucătari se tem și ei de acțiuni similare

Acesta deocamdată nu a comentat evenimentul, însă au făcut-o mai mulți colegi ai săi.  Cristina Bowerman, proprietar al restaurantul Glass Hostaria, o stea Michelin, situat într-o zonă centrală din Roma, Trastevere, spune, citată de ziarul La Repubblica, că se simte un anume climat de contestare al „luxului”.

„ Gastronomia de înaltă clasă este percepută ca ceva ce trebuie contestat din cauza costurilor, care sunt considerate mereu prea mari, indiferent de motivele care le justifică. Nu se gândește nimeni la ceea ce presupune o cină, la toate costurile pe care un restaurator trebuie să le suporte. Și acest sentiment este legat de climatul de ‘oligarhie’ care se resimte la nivel global”, admite ea.

Mai spune, apoi, că se teme că și alte localuri ar putea fi atacate în acest fel sau cu modalități chiar mai invazive. Însă, crede Bowerman, ele pot avea doar un efect de bumerang, pentru că nu rezolvă de facto nimic ci doar antagonizează părțile, amintind că și sectorul restaurantelor de lux face mari eforturi pentru a plăti salariile angajaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *