Un cititor G4food ne-a trimis duminică dimineața o imagine cu fulgii de zăpadă care cad peste cireșii înfloriți din București. Zăpada din această duminică și vremea rea care s-a abătut peste multe zone din toată țara coincid cu momentul în care mulți pomi fructiferi sunt în floare.
Dincolo de poezia fulgilor de nea, de cele mai multe ori zăpada și înghețul în perioada de înflorire a pomilor fructiferi anunță prețuri mai mari în sezonul care urmează.
Potrivit ANM, temperaturile maxime se vor situa în general între 2 şi 10 grade, iar în cursul nopţilor şi al dimineţilor se vor înregistra temperaturi preponderent negative, cuprinse între -7 şi 2 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până în jurul valorii de -10 grade. Local se va produce brumă şi îngheţ la sol.
Vor fi precipitaţii mixte în sudul teritoriului, iar în rest vor predomina ninsorile, care local şi temporar vor fi viscolite. Se va depune strat nou de zăpadă de 5 – 10 cm la munte, în sudul şi estul Transilvaniei, vestul şi nordul Moldovei, precum şi în nordul Munteniei.