Foto: G4Food
Într-un colț liniștit al Zaragozei, mirosul de cozonac proaspăt copt și de savarine însiropate cu esență de rom te face să uiți pentru câteva clipe că ești în Spania. Acolo, Dulce Paladar este mai mult decât o cofetărie – este visul transformat în realitate al Agnitei Stanciu, cofetar din Moldova, stabilită de ani buni în Spania.
Povestea începe în plină pandemie, când Agnita, aflată la mii de kilometri de casă, a început să prepare prăjituri în propria bucătărie. Cererea a crescut rapid, iar împreună cu o prietenă – devenită parteneră de afaceri – a decis să deschidă un mic laborator de cofetărie în Zaragoza. Astăzi, Dulce Paladar atrage români, spanioli și sud-americani, uniți de curiozitatea și plăcerea de a descoperi gusturile autentice românești.
Vedetele vitrinei: prăjituri cu gust de acasă
Torturile însiropate, amandinele, prăjiturile Alba ca Zăpada și albinița sunt printre preferatele clienților. Dar adevăratul star rămâne savarina – desertul copilăriei pentru mulți români. Pregătită cu esență de rom adusă din țară, sirop, dulceață și frișcă, savarina Agnitei respectă rețeta clasică, dar nu se teme de reinterpretări.
„Am făcut savarină cu ganache de ciocolată albă în loc de frișcă și combinația a fost superbă”, povestește ea. Asta ar fi, în versiunea ei, o prăjitură fusion româno-spaniolă. Papanașii cu cremă de vanilie? „Nu, nu cred că merg, n-aș face”.
Borachas – numele spaniol al savarinei
În vitrina cu prăjituri, savarina are alt nume. „Le-am denumit borachas, bețivele adică, pentru că sunt înecate în sirop cu aromă de esență de rom”, râde Agnita. Spaniolii au și ei un desert asemănător, împrumutat de la vecinii francezi, baba rum, dar le place ideea de „bețivance” și mai ales gustul cu rom și frișcă.
Cozonacul moldovenesc – nelipsit tot anul
Dacă în România cozonacul este sinonim cu sărbătorile, la Dulce Paladar el se găsește în fiecare zi. Agnita folosește făină din România, pentru că textura și gustul nu pot fi replicate cu ingredientele locale.
„De Paști, anul acesta, aproape că am rămas fără făină. Pentru cozonaci nu facem compromisuri – trebuie să fie făină de acasă, altfel nu ies cum trebuie”, spune ea. Rețeta este tradițional moldovenească, cu nucă, rahat și cacao.
În restul anului, cozonacul se vinde mai ales feliat, dar în preajma Crăciunului și a Paștelui comenzile pentru cozonac întreg cresc considerabil.
Rețetele moștenite din familie se gătesc și acasă, zi de zi
Deși s-a adaptat vieții din Zaragoza, Agnita își păstrează rădăcinile adânc înfipte în cultura culinară românească. „Acasă” pentru ea este acum locul unde trăiesc copiii – născuți și crescuți în Spania, dar bucătăria rămâne plină de arome românești: sarmale, ciorbe, tocănițe, fasole.
„La noi, mâncarea românească este la ordinea zilei. Fac și preparate spaniole, dar gusturile de acasă rămân esențiale”, spune ea.
La ce fel de mâncare n-ar renunța niciodată Agnita Stanciu
Întrebată ce preparat românesc ar lua cu ea pe o insulă pustie, Agnita nu alege un dulce, ci… murăturile. „Nu e același lucru să le faci aici. Nu e același castravete, nu e aceeași țară… poate nici aceeași mână, cum făcea mama. Murăturile și mai ales gogonelele de acasă sunt unice.”
Dincolo de rețetă, contextul și ingredientele locale sunt de neînlocuit. Niciodată nu se pot recreea 100% gusturile cu care ai crescut, atunci când ești departe.
Dulce Paladar – mai mult decât o cofetărie
Cofetăria Agnitei Stanciu este una despre adaptare, dar și despre păstrarea identității. Prăjiturile de acasă capătă o amprentă locală, iar cozonacul moldovenesc își găsește locul în familiile vecinilor din cartier alături de cafeaua de dimineață.
„Aici și pe mine m-au spaniolizat”, face haz Agnita. „Îmi spun Anita, că nu pot pronunța numele. Dar nu e supărare, mă bucur că le plac prăjiturile mele”.
Citește interviul complet în continuare
Ioana Costescu – Suntem într-o cofetărie din Zaragoza, cu Agnita de la Dulce Paladar, un mic colțișor cu dulciuri. Agnita, când și unde ai început să faci prăjituri, aici sau în România?
Agnita Stanciu – În primul rând, bună ziua și bine ați venit la noi. În țara asta am început acum vreo 3 ani, cred că de la pandemie. Am început să fac acasă și, încet-încet, cu colega mea – suntem două asociate – am hotărât să deschidem un mic laborator aici, în Zaragoza, să facem torturi, prăjituri și candy bar-uri.
IC – Care a fost primul tort sau prima prăjitură comandată aici, în cofetărie?
AS – Prietenele mele spaniole au comandat primele torturi. Le plac foarte mult torturile noastre, însiropate, cu cremele pe care le facem noi. Le plac foarte mult.
IC – Comunitatea românească vine sau doar spaniolii?
AS – Aici avem clienți spanioli, sud-americani și români, care vin pentru comenzi de torturi, la boteze, la nunți.
IC – Care sunt cele mai tradiționale prăjituri românești pe care le comandă?
AS – Albinița, „Alba ca Zăpada”, amandina, savarinele – cum le spunem noi aici „borrachos” (bețivele), adică savarinele noastre tradiționale, cu esență de rom, dulceață și frișcă. Dacă nu găsim esență de rom aici, cerem din România. Cu făina de cozonaci avem o problemă foarte mare. De Paști, de exemplu, am rămas fără. Noi folosim făină din România pentru cozonaci; pentru alte prăjituri, care nu sunt atât de pretențioase, folosim și făină de aici. Dar pentru cozonaci trebuie să fie a noastră, altfel nu ies.
IC – Am văzut că aveți cozonaci nu doar de sărbători, ci tot timpul.
AS – Da, avem tot timpul. Nu facem mult: câte 2 – 2,5 kg de făină, din care lăsăm trei-patru cozonaci întregi, iar restul îi tăiem felii și îi ambalăm. Când nu sunt sărbătorile, lumea nu cumpără un cozonac întreg, așa că îl vindem feliat.
IC – Îl adaptați pe gustul spaniol?
AS – Nu, facem rețeta tradițională moldovenească – amândouă suntem din Moldova. Punem rahat, nucă și ciocolată.
IC – Ai combinat vreodată papanașii cu o cremă catalană?
AS – Nu, nu cred că merg.
IC – Dacă ar trebui să inventezi un desert românesc adaptat gusturilor de aici?
AS – Cred că ar fi savarina. Am încercat deja și a mers: am făcut savarină cu ganache de ciocolată albă în loc de frișcă – combinația e superbă.
IC – Ce desert îți amintești din copilărie? Cine îl făcea cel mai bine?
AS – Plăcintele. Moldovenii fac plăcinte grozave. Când merg acasă, în România, mama și bunica fac plăcinte pentru mine.
IC – Unde e „acasă” pentru tine acum – în România sau aici, la Zaragoza?
AS – Acum, pentru mine, acasă e aici. Am doi copii, născuți și crescuți aici. Viața lor e aici. Mergem în România pentru părinți. Mai am un frate care locuiește în Andorra.
IC – Cum păstrezi gustul de acasă în ceea ce gătești?
AS – Acasă fac mâncare românească. Copiii mei mănâncă sarmale, ciorbă (fata mai puțin), fasole, tocăniță de cartofi. Fac și mâncare spaniolă, dar la noi, mâncarea românească e la ordinea zilei.
IC – Dacă ai putea lua un singur preparat românesc cu tine pe o insulă pustie, ce ai alege?
AS – Greu… doar unul? Murăturile. Mama îmi trimite mereu. Am încercat să pun și aici, dar nu e același lucru – nu e același castravete, nu e aceeași țară, poate nici aceeași mână… și asta contează. Murături, gogonele, să fie un pic roșii, nu foarte verzi.
IC – Mulțumim foarte mult.
AS – Mulțumesc și eu.
Transcrierea interviului a fost realizată cu Vatis Tech.
Montaj video: Sergiu Ioana.
