Colaj foto: G4Food
În Zaragoza, într-un mic laborator de cofetărie, Agnita Stanciu face spre bucuria multor conaționali, dar și localnici, cozonaci moldovenești ca la mama acasă. Are însă și o problemă: făina pentru cozonac nu se găsește în Spania. Sau, cel puțin, nu cea potrivită. Așa că Agnita aduce făină din România, pentru a respecta textura, gustul și toate etapele de preparare ale acestui desert emblematic.
Fără făină românească nu crește frumos cozonacul
Orice cofetar cu experiență îți va spune că alegerea făinii este esențială. Pentru cozonac, se recomandă o făină cu un conținut bogat de gluten, bine cernută, fină — precum cea tip 000 sau special formulată pentru cozonaci. În România, există mărcile clasice — “Raftul Bunicii” sau “făină trei nule (000)” — care garantează densitate, elasticitate, pufosenie. În Spania însă, făina disponibilă în supermarketuri pe rafturile obișnuite nu oferă aceeași structură: fie e prea densă, fie nu permite aluatului să crească uniform.
Rețeta tradițională a Agnitei
Folosind făina românească, Agnita prepară cozonaci după rețeta veche din Moldova — aluat dospit, frământat timp îndelungat, cu gălbenușuri, lapte, unt, zahăr, esență de rom și coajă de lămâie; apoi umplut cu nucă, ciocolată sau cacao, rahat și stafidel. Acești cozonaci nu sunt doar un desert — sunt legătura între generații, un moment de nostalgie pentru românii de aici din Spania.
Ingredientelor — mai ales făina, adusă de acasă — sunt esențiale. „De Paști, anul acesta, aproape că am rămas fără făină. Pentru cozonaci nu facem compromisuri – trebuie să fie făină de acasă, altfel nu ies cum trebuie”, spune cofetăreasa.
În restul anului, cozonacul se vinde mai ales feliat, dar în preajma Crăciunului și a Paștelui comenzile pentru cozonac întreg cresc considerabil. „Nu facem mult, ne povestește Agnita. Câte 2 – 2,5 kg de făină, din care lăsăm trei-patru cozonaci întregi, iar restul îi tăiem felii și îi ambalăm. Când nu sunt sărbătorile, lumea nu cumpără un cozonac întreg, așa că îl vindem feliat.” S-au obișnuit și localnicii din cartier să ia câte o felie pentru micul dejun sau gustare.
Procesul de plămădire a cozonacului — artă și gest cultural
Cozonacul moldovenesc nu este un desert ușor de preoarat. Frământarea, dospirea și coacerea necesită timp, răbdare și putere de muncă. A face cozonac în fiecare zi e un efort pe care Agnita și asociata ei și-l asumă. Dar se bucură când văd cât de apreciată e prăjitura lor de suflet printre străini.
Pentru comunitatea românească din Spania, cozonacul este mai mult decât un desert — este un simbol al sărbătorilor, al întâlnirii cu familia, al identității care nu se pierde. Așa cum alte preparate tradiționale românești au devenit plăceri de redescoperit, cozonacul bunicii reprezintă un reper de gust și identitate gastronomică.
Adevărata tradiție acasă și departe
Cazul Agnitei Stanciu este o mărturie vie: tradiția nu dispare în exil, dar cere resurse și dedicare. Făina, aparent banală, devine element esențial în păstrarea gustului autentic. Pentru expații români, cozonacul autentic — acela pufos, aromat, cu miros de casă și copilărie — este posibil, chiar dacă necesită ore de frământat într-o cofetărie mică din Zaragoza. Este dovada că identitatea culinară nu ține doar de rețetă, ci și de ingredientele care recrează gustul de acasă.
Montaj video: Sergiu Ioana.
