Țuica și pălinca rămân cele mai puternice simboluri lichide ale României, arată cel mai recent sondaj G4Food dedicat Zilei Naționale. Peste 64,5% dintre respondenți consideră că aceste băuturi tradiționale definesc cel mai bine identitatea românească, fiind asociate cu ospitalitatea de acasă, ritualurile de sărbătoare și gusturile autentice din gospodăriile rurale.
Vinul românesc ocupă poziția a doua, cu 13,6% dintre opțiuni, semn că tradiția viticolă continuă să fie un reper important al gastronomiei locale. Pe locul trei se află băuturile de fructe macerate (vișinata, afinata sau cireșata) cu 11,2%, urmate de socată, preferată de 9,6% dintre participanți.

Foto: G4Food
Rezultatele completează imaginea conturată de întregul chestionar, prin care G4Food a încercat să realizeze o „Hartă a gusturilor românești” în 2025. În cadrul aceleiași cercetări, ceapa a fost indicată drept ingredient-fanion al bucătăriei românești (8,2%), iar sarmalele au dominat atât categoria preparatelor reprezentative (aproape 30%), cât și pe cea a „ambasadorilor culinari” ai țării (peste 28%). Micii, fasolea cu ciolan, orezul cu lapte și cozonacul completează imaginea unei gastronomii percepute ca robustă, încărcată de tradiție și profund recognoscibilă.
Sondajul, completat majoritar de români din țară (aproximativ 85%), dar și de respondenți din diaspora (circa 15%), a fost deschis până la 30 noiembrie și a analizat modul în care preparatele, ingredientele și obiceiurile alimentare contribuie la identitatea gastronomică actuală.
Prin această inițiativă, G4Food își propune să surprindă nu doar ierarhii culinare, ci și felul în care românii, oriunde s-ar afla, își poartă gusturile de acasă.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți