Prețurile alimentelor în Europa: Țările în care mâncarea este cea mai scumpă / Ce loc ocupă România

Prețurile alimentelor diferă semnificativ de la o țară europeană la alta. Chiar dacă în unele state costurile sunt mai mici decât media Uniunii Europene, gospodăriile din aceste țări ajung, de multe ori, să aloce o parte mai mare din bugetul lunar pentru mâncare, notează Euronews.

Alimentele reprezintă una dintre cele mai importante cheltuieli ale gospodăriilor din Europa, cu o medie de aproximativ 11,9% din totalul cheltuielilor la nivelul UE. În unele state, ponderea este însă mult mai mare, ajungând până la 20% în țări precum România.

Diferențele de preț sunt evidențiate de indicele nivelului prețurilor la alimente publicat de Eurostat. Acesta pornește de la un coș alimentar mediu stabilit la valoarea de 100 de euro la nivelul UE și arată cât ar costa același coș în fiecare țară. Un nivel peste 100 indică prețuri mai mari decât media europeană, în timp ce un nivel sub 100 arată că alimentele sunt mai ieftine.

Potrivit datelor Eurostat pentru anul 2024, Macedonia de Nord este cea mai ieftină țară din Europa în ceea ce privește alimentele, dintre cele 36 de state analizate. Un coș alimentar standard costă aici 73 de euro, cu 27% mai puțin decât media UE. Macedonia de Nord este stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, având acorduri comerciale active cu UE, deși nu este încă stat membru.

La polul opus se află Elveția, unde prețurile alimentelor sunt cu 61,1% peste media UE. Același coș alimentar ajunge la 161,1 euro. Elveția nu face parte din Spațiul Economic European și se bazează pe o rețea de acorduri bilaterale cu Uniunea Europeană.

Cât costă un coș mediu de cumpărături în România

În interiorul Uniunii Europene, România are cel mai scăzut nivel al prețurilor la alimente, cu un cost mediu al coșului de 74,6 euro. Astfel, mâncarea este cu 25,4% mai ieftină decât media UE. La celălalt capăt al clasamentului se află Luxemburg, unde coșul alimentar costă 125,7 euro, cu 25,7% peste media europeană.

După Elveția, clasamentul celor mai scumpe țări este completat de alte două state membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA): Islanda, cu un cost al coșului de 146,3 euro, și Norvegia, cu 130,6 euro. Țările EFTA nu fac parte din UE, dar cooperează cu blocul comunitar în special în domeniul comerțului și al accesului la piață, păstrând un control mai mare asupra legislației, frontierelor și politicilor naționale.

Prețuri cu cel puțin 10% peste media UE se regăsesc și în Danemarca (119,3 euro), Irlanda (111,9 euro), Franța (111,5 euro), Austria (110,9 euro) și Malta (110,9 euro).

Europa de Sud-Est și Balcanii de Vest înregistrează, în general, cele mai scăzute prețuri la alimente. Pe lângă Macedonia de Nord și România, Turcia (75,7 euro), Bosnia și Herțegovina (82,5 euro), Muntenegru (82,6 euro) și Bulgaria (87,1 euro) se situează clar sub media UE. Serbia (95,7 euro) și Albania (98,7 euro) sunt, de asemenea, mai ieftine decât media europeană.

În rândul celor patru mari economii ale UE, Italia (104 euro) și Germania (102,9 euro) au prețuri peste media UE, în timp ce Spania (94,6 euro) este cu 5,4% mai ieftină.

Majoritatea țărilor din Europa Centrală și o parte dintre cele din Europa de Est se situează sub sau în apropierea mediei UE, inclusiv Slovacia, Polonia, Cehia și Ungaria. În schimb, Europa de Vest are, în general, prețuri mai ridicate, iar țările nordice se numără printre cele mai scumpe din Europa.

Diferențele de preț contează pentru gospodării

Ilaria Benedetti, profesor asociat la Universitatea din Tuscia, explică faptul că factorii structurali, precum costurile de producție, integrarea lanțurilor de aprovizionare și expunerea la șocuri globale, joacă un rol esențial în aceste diferențe.

„Economiile mici și foarte deschise, adesea cu monede supuse unor fluctuații mai accentuate, au resimțit o transmitere mai puternică a creșterilor de costuri la energie și inputuri agricole în timpul pandemiei și al conflictului Rusia-Ucraina”.

Benedetti subliniază că aceste decalaje de preț sunt importante deoarece impactul lor depinde de ponderea cheltuielilor cu alimentele în bugetul gospodăriilor. În mai multe țări din Europa de Est și de Sud-Est, alimentele reprezintă peste 20% din cheltuielile gospodăriilor, în timp ce în economiile cu venituri mai mari această pondere este, de regulă, sub 12%.

„În consecință, aceeași creștere de preț are efecte mult mai grave acolo unde veniturile sunt mai mici”.

Costurile cu forța de muncă și salariile

Alan Matthews, profesor la Trinity College Dublin, afirmă că „cel mai important motiv este diferența de venituri și salarii”.

Țările cu salarii medii mai ridicate, precum Danemarca și Elveția, tind să aibă și prețuri mai mari la alimente, deoarece costurile cu forța de muncă din agricultură, procesare și retail sunt transferate către consumatori.

„Diferențele de taxare, în special TVA-ul aplicat produselor alimentare, explică de asemenea o parte din aceste variații”.

În unele țări, precum Irlanda, TVA-ul la alimente este redus sau chiar zero, în timp ce în altele, cum este Danemarca, alimentele sunt taxate cu cota standard de TVA.

Matthews atrage atenția și asupra rolului preferințelor consumatorilor. În Europa de Nord și de Vest, consumatorii pot opta într-o proporție mai mare pentru produse ecologice sau premium ori pentru produse de marcă, în detrimentul mărcilor proprii ale supermarketurilor.

Implicații pentru securitatea alimentară

Jeremiás Máté Balogh, profesor asociat la Universitatea Corvinus din Budapesta, spune că aceste diferențe de preț au implicații directe asupra securității alimentare, mai ales atunci când sunt analizate împreună cu veniturile disponibile.

„În timp ce țările cu venituri ridicate pot absorbi niveluri mai mari ale prețurilor, gospodăriile cu venituri mici din Europa Centrală și de Est suportă o povară disproporționată, chiar dacă prețurile nominale la alimente sunt mai scăzute”.

Indicele de preț al Eurostat nu ia în calcul veniturile gospodăriilor și nu este ajustat în funcție de accesibilitate. De exemplu, deși alimentele sunt scumpe în Danemarca, veniturile disponibile sunt mai mari, ceea ce le permite oamenilor să își permită mai ușor produsele de bază.