Tania Fântână, nutriționist, recomandă 5 variante de cine sănătoase pentru cei care țin post / Sunt foarte ușor de făcut

tania fantana, nutritionist, retete de post, salata

Perioada postului este una cu restricții alimentare importante. Acest lucru ne poate pune nervii la încercare de multe ori. Ce să mai mănânci oare!?

Îți propun astăzi cinci variante de mâncare sănătoasă, ce nu necesită prea mult gătit. Sunt foarte ușor de făcut în orice moment al zilei.

1. Salată cu năut, avocado și legume proaspete

Ai aici o combinație de proteine vegetale, grăsimi sănătoase și fibre care o să te ajute să îți menții sănătatea, starea de sațietate, dar și digestia bună.

Pentru a face totul mai rapid poți să apelezi la conservele de năut la borcan. Iei 2 pumni de năut, îl speli bine, îl usuci și apoi îl pui într-un bol.

Iei 1 avocado, preferabil bine copt, îl descojești și îl tai feliuțe.

Amesteci ingredientele de mai sus cu pătrunjel, roșii cherry, castraveți, ardei, ridichi, câteva măsline verzi (sursă de probiotice), puțin ulei de măsline extravirgin, oregano și puțină mentă.

2. Salată caldă de păstăi de fasole verde cu tofu și susan

Recunosc că atunci când țineam post aceasta era salata mea preferată.

Luați 2 mâini de păstăi de fasole verde congelate și puneți-le într-un wok în care ați pus foarte puțin ulei.

Dați focul moderat și acoperiți cu un capac. Peste câteva minute amestecați și apoi puneți din nou capacul. Nu adăugați sare, întrucât tofu este de obicei sărat. Când păstăile sunt aproape gătite aruncați peste ele câțiva căței de usturoi tocați mărunt.

Tăiați tofu în cuburi potrivite și dați-le prin susan.

Puteți să alăturați și o salată de roșii pentru un plus de culoare și antioxidanți.

Citește și: Tania Fântână, nutriționist, despre făinurile alternative: Ca proprietăți nutritive, cele mai sănătoase sunt cele din nuci și semințe / Ce dezavantaje au aceste produse lăudate?

3. Salata cu avocado, nuci și hrișcă

Mai întâi trebuie să pui hrișcă la foc. Între timp tai avocado felii și adaugi frunze de salată, roșii, ceapă verde și câteva bucăți de orice fel de nuci ai la îndemână. Migdale coapte și sărate ar fi o alegere foarte savuroasă.

Asezonează totul cu puțin ulei de măsline, lămâie, sare și piper.

Dacă vrei ca și kilogramele tale să nu aibă de suferit, nu mânca această salată cu pâine sau crackerși, mai ales seara.

4. Supă cremă de linte

Lintea și năutul vin să înlocuiască, cu succes, în perioada postului, cartoful. Și dacă nu să-l înlocuiască total, măcar să diversifice aportul nostru de nutrienți.

Lintea roșie este ideală pentru supe sau ciorbe și se fierbe foarte repede.

Adăugați la fiert rădăcinoase și ceapă și nu puneți multă apă la fiert pentru a da supei o consistență mai groasă.

Asezonați în farfurie cu semințe de dovleac sau susan, coapte ușor pentru a completa nutrienții și a bucura ochiul, flămând după frumos.

5. Salată de paste cu tofu

Alege orice variantă de paste integrale ai la îndemână. Pune la fiert în apa clocotită 1-2 pumni de paste. După ce sunt aproape fierte, oprește focul și lasă-le acoperite în cratiță cu un capac pentru câteva minute.

Scurge-le apoi de apă, trece-le printr-un jet de apă rece și pune-le deoparte.

Amestecă apoi într-un bol următoarele: tofu tăiat cuburi, ridichi, roșii cherry, ceapă verde, puțin ulei de măsline, lămâie, busuioc, piper.

Ai în vedere diversitatea ingredientelor în această perioadă a postului. Încearcă, pe cât posibil, să ai mese variate, colorate și cât mai proaspete în farfurie.

Post cu liniște și gânduri bune tuturor!

Vezi aici podcasturile G4Media „Fântâna de sănătate” cu Tania Fântână

Sursa foto: Pexels/Mikhail Nilov

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *