Minestrone, supa cu 1.000 de rețete și o istorie de 2000 de ani: Ce este, de unde provine și cum să o prepari cu legume de sezon

Sursa foto: Pixabay Sursa foto: Pixabay

Minestrone este o supă cu poveste. Cert este că nu există o rețetă fixă, existând zeci și chiar sute de variante. Preparatul poate fi adaptat la gusturile și stilul personal de a găti, dar rezultatul ajunge să fie pe placul și celor foarte pretențioși.

Pentru că minestrone este specială și are o istorie care începe în perioada Imperiului Roman, adică undeva acum peste 2000 de ani, dar și pentru că este una dintre supele cunoscute în toată lumea, merită să fie cunoscută.  

Minestrone, parte din istorie

Termenul „minestrone” provine din latinul „minestrare”, care înseamnă „a servi” sau „a administra”, de unde vine și „minister”. Denumirea relevă originile umile ale supei, un fel de mâncare simplu, ușor și rapid de preparat, din ingredientele pe care le ai la îndemână și care este destinat meselor intime din familie.  

Minestrone a fost și este un element de bază în dieta italiană. Sunt date certe care arată că această supă, în una din nenumăratele ei variante, era pregătită în bucătăriile antice, încă din secolul II î.Hr., când Roma a fost fondată. Romanii ar fi mâncat o versiune de minestrone făcută din farro (un tip de grâu, străvechi, utilizat în alimentație de mii de ani și considerat un superaliment datorită valorii sale nutritive, unul dintre primele soiuri de grâu cultivate), ceapă, usturoi, untură sau ulei și verdețuri. Pe măsură ce Imperiul Roman s-a extins și au devenit disponibile ingrediente noi, acestea au fost încorporate în supă.

Popularitatea supei a crescut pe măsură ce Imperiul Roman a progresat. Comerțul înfloritor, o adus o varietate de legume noi. 

În Evul Mediu, minestrone a câștigat popularitate pentru că era o modalitate de a folosi și de a combina legumele rămase în cele mai variate moduri. În secolul al XVI-lea, roșiile și cartofii, aduși din Lumea Nouă, au fost incluse rapid și în variantele supei. La fel și cu celelalte legume specifice Americii.

Azi, se spune că fiecare familie are propria sa variantă a supei. 

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Cucina povera – rafinamentul italian

Minestrone face parte din tradiția „cucina povera” (bucătăria săracă) din Italia. Această tradiție pune accentul pe mesele simple și ieftine, care pot fi pregătite în cantități mari și care folosesc fiecare parte a unui ingredient.  Este specifică gastronomiei italiene, cu mâncare delicioasă, nutritivă, preparată din ingrediente simple și proaspete. Este soluția pentru a te bucura de o masă sățioasă, care te ajută să rămâi în formă maximă și un mod savuros de a mânca sănătos. 

Această supă simplă este dovada că un prepara umil, simplu, poate să devină un fel de mâncare îndrăgit în întreaga lume. 

Ingredientele de bază

Nu este nimic mai bun decât o porție generoasă de minestrone, alături de pâine proaspătă. Această supă groasă poate fi făcută cu orice varietate de legume. Poți decide după bunul plac ce combinație de legume folosești pentru a o prepara. 

Există însă și un set de legume de bază, care nu lipsesc din rețetar, dar a căror proporție este la libera ta decizie. Acestea sunt: ceapă (albă, galbenă sau roșie), usturoi, țelină, morcovi și paste. La această serie principală se pot adaugă roșiile, cartofii și fasolea boabe, dovleceii, varza, fasolea roșie și fasolea albă, ciupercile, dar nu neapărat toate împreună, deși nici această variantă nu este una nepotrivită. La supa minestrone nicio combinație nu este greșită!  

Deși aceste ingrediente sunt comune, nu trebuie să te oprești aici. Cu cât sunt mai multe legume, cu atât mai bine.

Minestrone poate fi preparată doar cu legume, deci într-o variantă vegetariană, dar la fel de bine poate include carne de pui sau vită, legumele pot fi fierte în apă sau în supă de carne. Dacă este preparată fără carne va conține fasole și mai multe legume, pentru a oferi consistență. Aproape toate variantele includ și paste, farro, orez sau alte tipuri de cereale. 

Supa este gustoasă în orice moment. Cu toate acestea, este cea mai bună alegere în perioada rece din an, toamnă și iarna, când supa devine mult mai densă, mai bogată. Variantele mai lejere sunt perfecte pentru vară. 

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

O rețetă clasică de minestrone

În vremurile recente, cuvântul „minestrone” a devenit sinonim cu expresia „amestecă totul”. În zilele noastre, minestrone este savurată ca un fel principal, la un prânz satisfăcător.

Ingrediente necesare:

  • Apă – 700 ml 
  • Conopidă – 400 g 
  • Roșii – 350 g 
  • Cartofi – 330 g 
  • Dovleac (mai ales toamna și iarna)– 250 g 
  • Fasole verde proaspătă – 200 g 
  • Mazăre verde proaspătă – 200 g 
  • Praz – 150 g 
  • Dovlecel – 100 g 
  • Ceapă – 80 g 
  • Morcovi – 80 g 
  • Țelină – 60 g 
  • Ulei de măsline – 60 g
  • Usturoi – 1 cățel
  • Rozmarin, pătrunjel, dafin și sare
  • Pancetta afumată sau bacon– 110 g (opțional)

Cum se gătește minestrone

Curăță dovleacul. Taie dovleacul și dovlecelul în cuburi. Desparte conopida în buchețele. Feliază partea albă a prazului în inele subțiri și taie pancetta în cuburi. Curăță cartofii și roșiile. Taie-le în cuburi. Toacă mărunt morcovii, țelina și ceapa. Toacă grosier pătrunjelul.

Într-o oală încălzește uleiul de măsline și călește morcovii, ceapa și țelina timp de 7-8 minute. Adaugă usturoiul zdrobit și pancetta tăiată cubulețe. Pancetta va adăuga aromă supei. Pune în oală și legătura de ierburi. Adaugă prazul feliat și puțină apă și combină-le cu amestecul de legume. Lasă totul să fiarbă la foc mic timp de aproximativ 10 minute.

Adaugă dovleacul și fasolea verde și continuă să gătești la foc mediu timp de încă 10 minute, amestecând ocazional. Pune cartofii, conopida, dovlecelul, sarea și piperul. Gătește amestecul pentru aproximativ 5-6 minute. Adaugă mazărea verde și roșiile, apoi toarnă restul de apă și acoperă cu un capac. Lasă minestrone să fiarbă la foc mediu timp de aproximativ 30-40 de minute. Cu câteva secunde înainte de a lua oala de pe foc, adaugă pătrunjelul tocat. Scoate legătura de ierburi și amestecă bine pentru a omogeniza aromele.

Sfaturi de gătire

  • Legumele din lista de ingrediente pot fi înlocuite cu altele la alegerea ta sau poți adăuga ingrediente suplimentare, de exemplu, broccoli, ardei, păstârnac, rădăcină de pătrunjel, varză albă sau roșie, spanac sau ciuperci, iar lista poate continua. 
  • Dacă folosești carne de pui adaugă bucățele de piept de pui în timpul procesului de gătire. 
  • Nu folosi legume congelate, pentru că afectează gustul supei. 
  • Optează mereu doar pentru rădăcinoase proaspete. 
  • Nu adăuga cuburi de concentrat de supă. Singurele amplificatoare de gust acceptabile sunt ierburile (rozmarin, salvie, frunze de dafin, cimbru, pătrunjel, busuioc, frunze de țelină), precum și sare și piper negru măcinat. 
  • Culoarea supei poate fi ajustată cu anumite ingrediente. De exemplu, ceapa oferă o nuanță aurie, în timp ce roșiile aduc o culoare roșie intensă.
  • Folosește toate legumele de sezon, plus rădăcinoase. În felul acesta vei avea mereu un gust variat și o rețetă nouă.
  • Dimensiunea legumelor tăiate contează. Nu trebuie să fie nici foarte fine, dar nici în bucăți mari. Ideal este să se potrivească ca dimensiune unele cu altele. Pune-le la fiert ținând cont de duritatea acestora și de timpul de fierbere necesar. 
  • Gustul preparatului este întotdeauna îmbunătățit de componente suplimentare. Acestea includ paste făinoase din grâu dur, tăiței de ou, orez, pâine prăjită sau crutoane și usturoi ras.

În funcție de regiune, minestrone poate avea diferențe notabile:

  • Varianta alla Genovese include adesea pesto, care adaugă un strat suplimentar de aromă.
  • În Toscana,poate conține mai multe legume de sezon și poate fi mai groasă pentru se adaugă pâine.

Minestrone este considerată o mâncare sănătoasă datorită conținutului ridicat de legume și fibre. Este, de asemenea, o sursă bună de proteine (din fasole) și carbohidrați (din paste sau orez). Și, nu în ultimul rând, este o nouă dovadă a evoluției artei culinare, care are rădăcini adânci în istorie. 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *