Știai că șoriciul o sursă excelentă de colagen, benefic pentru piele, păr și articulații, conține proteine și are un conținut mic de carbohidrați? Nutriționist Tania Fântână afirmă, însă, că acest preparat „poate fi bogat în grăsimi saturate și sare, deci consumul excesiv trebuie evitat”.
Șoriciul este mai mult o moștenire culturală decât o mâncare în sine.
Mulți dintre noi, cei cu copilăria în anii comunismului, avem amintiri grozave legate de Crăciun, șorici și bunici. Era o adevărată tradiție să asistăm la această procesiune când eram mici. Fie că voiam, fie că nu, după ce porcul era sacrificat, ne suiam pe el și-l călăream. Apoi, cu mâinile înghețate, ni se dădea o bucățică de ureche, de coadă și, dacă eram cuminți, și de șorici. Bine știut fiind că acesta este limitat și șuncile nu pot fi conservate fără șorici pe ele.
Este foarte greu să îi explici unui străin care e treaba cu șoriciul. Pare un act de barbarie și fără logică toată treaba asta cu șoriciul: omorâtul porcului, pârlirea cu paie, datul cu sare, acoperirea cu pături, făcutul crucii în fruntea porcului și așa mai departe. Poate doar țuica fiartă ce se bea de către toți cei ce participă la eveniment să aibă vreun sens.
În ziua de azi însă șoriciul se găsește din plin în tot timpul anului la măcelărie. Ce e drept, că farmec avea să îl mănânci doar când vine Crăciunul sau cel puțin când e frig afară și nu în toiul verii.
Vă recomandăm să citiți și: Cât costă un kilogram de șorici în noiembrie 2024? Prețurile încep de la 39,99 lei, dar pot ajunge și la 120 de lei lei/kg / „Prețul ridicat este cauzat de cererea foarte mare și de oferta foarte mică”
Haideți să vedem ce beneficii nutriționale are șoriciul
Șoriciul este apreciat nu doar pentru gust, ci și pentru conținutul său nutritiv:
- Bogăție în colagen: Este o sursă excelentă de colagen, benefic pentru piele, păr și articulații.
- Proteine: Șoriciul conține proteine, fiind o gustare cu aport energetic.
- Mic conținut de carbohidrați: Este popular în dietele low-carb, cum ar fi dieta ketogenică.
Atenție: Șoriciul poate fi bogat în grăsimi saturate și sare, deci consumul excesiv trebuie evitat, mai ales de persoanele cu probleme cardiovasculare.
Deși nu îl luăm foarte în serios, șoriciul este un produs foarte caloric. Șoriciul crud are undeva la 300 kcal la 100 g, cel prăjit ajungând la 400 kcal/100 g. Iar șoriciul, întocmai ca pepenele, nu se consumă în cantități reduse. El poate să constituie o masă în sine, din doar 100 g de produs. Indiferent că îl mănânci gol sau cu pâine, caloriile sunt tot multe. Clar nu poate fi combinat cu alte produse precum telemeaua, oul sau cu sosuri calorice.
Curățați bine șoriciul înainte să-l mâncați. De obicei conține foarte multă grăsime atașată. Încercați să nu puneți foarte multă sare peste el. Nu o să vă prindă bine decât pe limbă pe moment.
Deși este considerat un deliciu, șoriciul are și critici:
- Conținut ridicat de grăsimi: Deși gustos, șoriciul prăjit poate contribui la creșterea colesterolului.
- Impactul etic: Unii oameni evită consumul de șorici din motive legate de drepturile animalelor sau sănătate.
Ca și macronutrienți, valori aproximative pentru 100 g de șorici crud:
- Proteine: 35-40 g (bogat în colagen)
- Grăsimi: 25-30 g
- Carbohidrați: 0 g (nu conține carbohidrați, ceea ce îl face popular în dietele low-carb).
Poate fi o variantă de mic dejun în combinație cu 1 felie de pâine sau ceva crackers, sau de gustare, dacă nu exagerați cu cantitatea.
De asta mâncarea are un praf de magie în ea
Nu reținem numai gustul alimentelor. În mintea noastră rămân toate celelalte amintiri: cu cine am mâncat acea mâncare, dacă era lumină sau întuneric, dacă am râs, ce muzică se auzea în fundal, dacă cei cu care am mâncat mai sunt lângă noi și așa mai departe. Indiferent câți ani trec, mâncarea îți aduce acele amintiri lângă tine în câteva secunde. Și poate mulți dintre noi mâncăm astăzi șorici nu musai pentru gustul său desăvârșit, dar pentru a mai trăi încă o dată măcar o mică bucată din acea perioadă lipsită de griji, când îi aveam alături de noi atât pe părinții, cât și pe bunicii noștri.
Și asta e un cadou pe care copilul interior îl face adultului din noi, pentru a-i mai descreți un pic fruntea și a-l scoate din rolul său serios de zi cu zi…