Sondaj despre gusturile autentice harghitene, lansat de Asociația „Visit Harghita” / Specialiștii în gastronomie vor să afle care sunt cele 12 preparate reprezentative ale județului

Sondaj despre gusturile autentice harghitene, lansat de Asociația „Visit Harghita” / Specialiștii în gastronomie vor să afle care sunt cele 12 preparate reprezentative ale județului
Foto: Visit Harghita

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (Visit Harghita) a lansat un sondaj care urmăreşte identificarea semnificaţiei gusturilor autentice harghitene pentru turişti şi localnici, se arată, luni, într-un comunicat transmis AGERPRES, transmite Agerpres.

Întrebările din chestionar analizează „rolul gusturilor, al ingredientelor şi al preparatelor tradiţionale în cultura şi identitatea regiunii, precum şi gradul în care mâncărurile tradiţionale sunt sănătoase şi cât de importantă este utilizarea produselor locale în procesul de preparare”.

Datele colectate în urma sondajului vor fi utilizate în mai multe ateliere de lucru profesionale, „în cadrul cărora bucătari locali şi specialişti în gastronomie vor stabili împreună cele 12 preparate reprezentative ale judeţului Harghita”.

Potrivit sursei citate, completarea chestionarului reprezintă o modalitate simplă şi rapidă prin care oricine poate contribui la pregătirea judeţului Harghita pentru titlul de Regiune Gastronomică a Europei 2027.

„Judeţul a obţinut deja acest titlu din partea institutului internaţional IGCAT, iar promovarea şi consolidarea valorilor gastronomice locale sunt esenţiale pentru întărirea poziţiei judeţului Harghita pe harta gastronomică a Europei”, se menţionează în comunicat.

- articolul continuă mai jos -

Chestionarul este deschis pentru completare până pe 8 ianuarie 2026.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă