Semințele de cânepă sunt aproape miraculoase. De origine asiatică, te ajută să scapi de oboseală și au caracteristici unice

semințe de cânepă semințe de chia complex de aminoacizi magneziu semințe de cânepă decorticate faină de semințe de cânepă omega 3 omega 6 magneziu foto: pixabay.com

Semințele de cânepă, Cannabis sativa, se consumă de milenii, originea lor regăsindu-se în culturile din Asia și Orientul Mijlociu. Potrivit healthline.com, este practic un concentrat de grăsimi sănătoase, mai exact Omega 3 și Omega 6, dar conțin și însemnate cantități de proteine. Sunt comparabile la acest capitol cu semințele de chia, semințele cele mai bogate în proteine. De asemenea, conțin și cantități importante de magneziu. Ultima dar nu cea din urmă calitate, au un gust foarte plăcut.

Sunt de facto semințele plantelor de cânepă folosite în trecut în industria textilă. Nu trebuie confundată cu Cannabis indica, din aceeași familie dar cu efect halucinogen prin prezența unui compus numit THC.

Combinația unică de aminoacizi a semințelor de cânepă

Valoarea nutrițională a semințelor de cânepă este cu adevărat complexă și unică: sunt compuse în proporție de 25% din proteine, într-o combinație unică -include toți cei opt aminoacizi esențiali pentru sinteza proteică. Proteinele pe care le consumăm prin dietă sunt descompuse de organism în aminoacizi care, după finalizarea procesului digestiv, su  reasamblați pentru a forma un nou țesut proteic: scopul principal al sintezei proteice este reînnoirea celulară. Aminoacizii care lipsesc în procesele metabolice pot fi, în general, sintetizați de organism, dar acest lucru nu este valabil pentru cei 8 esențiali,care trebuie să fie introduși prin alimentație. Semințele de cânepă se numără printre așa-numitele „alimente proteice complete” tocmai pentru că conțin toți aminoacizii esențiali.

Complex de vitamine, săruri minerale, grăsimi nesaturate

De asemenea, semințele de cânepă conțin cantități importante de vitamine, în special vitamina E, și săruri mineale: magneziu, potasiu, calciu. În timp ce partea lipidică este reprezentată de grăsimi ne saturate, mai precis renumitele Omega 3 și Omega 6. Mai mult, raportul dintre cele două este cel ideal, ambele reglând activitatea metabolică.

Dacă partea proteică ajunge undeva la 25% din compoziția semințelor de cânepă, grăsimile ne saturate sunt prezente undeva la 30%. Alte 30% sunt fibre, iar restul de circa 10% carbohidrați.

Proprietăți și beneficii

Dată fiind prezența tuturor acestor micronutrienți importanți, semințele de cânepă sunt un aliat în lupta cu tulburările cardiovasculare, aterosleroza, colesterolul. Totodată, prezența magneziului face din aceste semințe un ajutor neprețuit în combaterea stărilor de oboseală.
În plus, au un efect benefic în caz de artroze, afecțiuni respiratorii, eczeme, acnee. Una peste alta, un adevărat concentrat de sănătate.

Nu au de facto contraindicații, doar trebuie consumate cu moderație din cauza conținutului ridicat de uleiuri (peste 30% din total). Doza recomandată pe zi este de circa 30 de grame, adică trei linguri, ideal distribuite la fiecare din mesele principale.

Cum se pot folosi semințele de cânepă în dietă

Se pot folosi fie decorticate, fie nedecorticate. Cele din urmă pot fi trase ușor în tigaie și devin crocante.

Semințele de cânepă decorticate pot fi adăugate în iaurt, alături eventual de alte semințe și de fulgi de ovăz, în salate, supe, sosuri, creme și practic în orice preparat.

Se ademenea, se pot măcina sau cumpăra direct sub formă de făină de semințe de cânepă – constituie un interesant adaos în aluaturi de pâine, dar și în biscuiți, grisine, clătite, paste etc. Se integrează foarte bine și în batoanele proteice cu comple de semințe.

Un produs inovativ al ultimilor ani similar celui obținut din soia este Hemp-Fu, similar tofu. Are un gust mult mai distinct și poate constitui o buna sursă de proteine în contextul unei alimentații exclusiv vegetale.

În Japonia mai există un produs tradițional, Shichimi, care include și semințe de cânepă, alături de cele de susan, mac, alge, coji de mandarină, ardei iute și piper. Se folosește ca sursă de proteine și componentă aromatică alături de orez și alte mâncăruri tradiționale.

De asemenea, uleiul extras din semințe poate fi folosit în salate și orice alt preparat, având aceleași proprietăți benefice.

Se pot și extrage nutrienții din ele ținând semințele măcinate la înmuiat în apă și apoi scurse: obținem astfel lapte de cânepă. Iar ceea ce rămâne se consumă în combinații precum însăși semintele, conțin încă nutrienți, nu se aruncă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *