120 de ciobani și reprezentanți ai acestora s-au întâlnit la Sibiu și au decis înființarea Uniunii Oierilor din România.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Deși oierii au încercat de ani de zile să se organizeze într-o uniune puternică, reprezentativă, acest sector a fost foarte divizat, ceea ce a făcut că aceștia să nu aibă un cuvânt greu de spus în raport cu autoritățile.
Constanța Ștefan, președinta Asociației Țara Loviștei, a recunoscut că acest sector este foarte divizat și că trebuie făcut ceva ca să vorbească toți pe aceeași limbă:
„O uniune a ciobanilor se visează de mult în România. Adevărul este că sectorul e foarte divizat și ar trebui să facem ceva ca să vorbim toți aceeași limbă. Este a doua întâlnire aceasta, au fost peste 120 de persoane, și ciobani persoane fizice, și asociații.
Vonica Maniu a fost ales președintele Uniunii Oierilor din România
A fost o adunare de constituire a acestei uniuni. Chiar s-a mers până la a se prezenta o formă de statut care a fost prezentată și acceptată în această adunare și s-a mers și până la alegerea unui consiliu director, care să se ocupe de înființarea acestei uniuni.
Am propus, și toată lumea a fost de acord, ca acest consiliu director să fie ales doar pe un singur an, iar în această perioadă să pună uniunea pe picioare și să se ocupe de organizarea unei adunări generale, cu reprezentanți din toate județele țării, pentru a putea crea un consiliu de conducere al acestei uniuni, corect și acceptat de cât mai mulți ciobani din România”, a precizat Constanța Ștefan pentru AGRO TV.
În funcția de președinte al Uniunii Oierilor din România a fost ales fermierul Vonica Maniu, din Poiana Sibiului, cu afaceri în județul Constanța.
”Ca președinte este domnul Vonica Mănel, din Poiana Sibiului; în consiliul director au fost aleși Adam Jinaru, Bratu Vasile, Mihai Sterp, Pavel Iovăneasa, Daniel Pop, mai mulți.
S-au ales oameni care să reprezinte toate zonele din România care să încerce să organizeze acest lucru. Dacă nu se alegea acest consiliu director pentru un an, nu se putea trece la înregistrarea ei pentru a putea căpăta personalitate juridică. Se va numi Uniunea Oierilor din România; este o asociație în care vor fi atât forme juridice, cât și persoane fizice”, a mai spus Constanța Ștefan.

Sursa foto: sens-contrasens.ro





