Rețetele Juanitei: Iahnie de fasole cu cârnați, făcută de tata. Și când o prepar eu le place, dar toată familia spune că tata o gătește ”dumnezeiește”

iahnie de fasole Foto: G4Food

De când mă știu eu mică, la mama acasă, pe ea era greul cu gătitul. Mai ales în anii ”Epocii de Aur” când trebuia să faci mâncare pentru patru guri din nimicul din frigider. Tata o ajuta la cumpărături (stat la cozi, piață), murături, chestii ”mai grele”. Cumva, de la un moment pe care nu mi-l amintesc exact, tata a început să intre în bucătărie. Mai întâi cu sfaturi, ceea ce pe mama o scotea din minți. Apoi gătind el câte ceva, iar mama își dădea ochii peste cap, că trebuia să strângă după el. ”De ce nu s-o duce la televizor să mă lase să mi le fac eu liniștită pe toate?”, așa era mama.

Când mama s-a dus la ceruri și noi în lumea largă, tata a fost nevoit să înceapă să gătească. Și tot uitându-se la ”Chefi la cuțite”, a prins gust și de mâncăruri exotice, știe cu plating-ul, cere rețete, gătește pentru prieteni și neamuri care îi vin în vizită. Când vine el la noi în vizită (eu și fratele meu locuim de câțiva ani în Spania), nu-l lăsăm să gătească, să fie în vacanță. Dar există și o excepție, iahnia de fasole cu cârnați. Alor mei le place mult și eu o gătesc destul de des, dar ei spun ca lui tata îi iese ”dumnezeiește”. Eu o fac mai dietetică, cu mai puțină slănină și cârnați, doar așa pentru gust. Tata pune din toate cu dărnicie și se bucură când aude laudele. (Zilele trecute mi-a zis în șoaptă: ”Să știi că și ciorba o fac mai bine ca tine! Dar nu spun nimănui.”)

Ingrediente pentru iahnia de fasole

1 ceapă

1 morcov

2 căței de usturoi

2 borcane mari de fasole boabe gata fiartă (400 de gr fiecare)

O bucățică de slană afumată sau kaiser/bacon

Câțiva cârnați (în funcție de mărime, grosime și cât vă lasă inima)

Cimbru, foi de dafin, sare, piper, boia.

Preparare

Ceapa și usturoiul se taie mărunt, morcovul se dă pe răzătoare. Se taie slana în bucățele și se pun apoi și cârnații tăiați felii. Se scot când s-au prăjit  și se dau deoparte, Se călesc 10 minute legumele în untura de la slană și cârnați (usturoiul puneți-l în ultimele 2 să nu se ardă) și se adaugă fasolea.

Verificați etichetele de la borcanele de fasole, dacă au doar fasole, sare și apă, puneți-le așa și nu mai sărați. Dacă au și conservanți, scurgeți și spălați fasolea într-o strecurătoare. Acum ar trebui puse și două frunze de dafin, o crenguță de cimbru, piper și boia dulce (dacă aveți din cea afumată e și mai bine). Puneți și o cană de apă (dacă ați turnat deja apa din conserve, doar jumătate) să aibă și o leacă de sos. Se mai lasă la clocotit 5-7 minute. La final se amestecă și slănina și cârnații printre boabe. Se scot dafinul și creanga de cimbru și se potrivește de sare, piper.

Se mănâncă împreună cu o murătură de casă și un coltuc de pâine caldă, ca să întingem în sos.

Poftă bună!

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *