Câtă iuțeală e într-un hrean numai când îl cureți și-l dai pe răzătoare afli! Dar ca și complement pentru o friptură sau pus în salata de sfeclă e minunat. Așa că merită și chinul de a-i „respira” iuțeala.
Mama punea la borcan hreanul care rămânea de la murături. Tata avea în sarcină curățarea și tăierea în fâșii lungi a hreanului pentru murături. Ce rămânea, venea mama și îl dădea pe răzătoare, cu geamul larg deschis să nu plângă prea mult de la miros.
Eu l-am rugat pe tata să-mi aducă din România (în Spania, unde locuiesc eu, nu există, ocazional mai aduc la magazinul cu produse românești). Și am delegat sarcina curățatului către soț, care a vărsat multe lacrimi, de iuțeală, nu de tristețe. Sigur este că, dacă ai sinuzită, cu ocazia prelucrării hreanului, îți trece.
Se curăță cel mai ușor cu un peeler de bucătărie. Eu am rămas cu aproximativ 200 de grame de hrean după curățare. L-am tăiat bucăți și l-am pus în blender. Îl tocăm până e fin și uniform.
Peste hrean, într-un castron, adăugăm 3 linguri de oțet de 9 grade (eu am pus 6 pentru că aveam doar oțet de 5), 2 linguri de zahăr și 2 lingurițe de sare. Cu mâna, peste care am pus o mănușă, amestecăm bine ingredientele cu hreanul și adăugăm și puțină apă, câteva linguri doar, să fie ușor de „frământat”.
La final îl punem, bine presat, într-un borcan pe care îl dăm la frigider. Dacă vrem sa-l ținem mai mult timp, sterilizăm borcanele și la final le strângem bine.