Peste 1.000 de cuiburi cu icre de șalău au fost lansate în lacul Razim, în cadrul programului de repopulare

Foto: Facebook -Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD)

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), împreună cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), au finalizat campania din 2026 de repopulare cu șalău în Complexul lagunar Razim–Sinoie, una dintre cele mai importante zone piscicole din România.

Acțiunea face parte dintr-un program mai amplu de refacere a stocurilor de șalău, specie valoroasă a cărei populație a scăzut în ultimii ani. Primele etape ale campaniei au avut loc la finalul lunii martie și au vizat stoparea declinului acestei specii în Complexul Razim–Sinoie.

Pentru reproducere, au fost selectați 169 de reproducători, cu vârsta de cel puțin trei ani și o greutate de peste două kilograme, proveniți în principal din lacurile complexului. Aceștia au fost transferați în bazinele bazei de cercetare de la Enisala, unde au fost recreate condiții apropiate de mediul natural. În același timp, au fost instalate substraturi speciale din nuiele de răchită, necesare pentru depunerea icrelor.

Ulterior, specialiștii au introdus treptat în apă 1.025 de cuiburi cu icre embrionate de șalău, obținute printr-o tehnologie brevetată. Acestea au fost amplasate în lacul Razim, în zona gurii canalului Enisala, în ape limpezi, la temperaturi de 6–7 grade Celsius — condiții esențiale pentru dezvoltarea embrionilor.

- articolul continuă mai jos -

Foto: Facebook -Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD)

La acțiunile desfășurate etapizat până pe 6 aprilie au participat atât specialiști ai INCDDD, cât și angajați ai ARBDD, instituția responsabilă de administrarea resurselor acvatice din zonă.

Potrivit guvernatorului ARBDD, Bogdan-Ioachim Bulete, rezultatele programelor din ultimii ani încep deja să se reflecte în capturile pescarilor. În același timp, acesta atrage atenția asupra respectării dimensiunilor minime de captură, având în vedere că șalăul are o rată redusă de supraviețuire până la maturitate.

Ce trebuie să știi despre șalău

Șalăul este una dintre cele mai valoroase specii de apă dulce, atât din punct de vedere economic, cât și ecologic. Trăiește în ape stătătoare sau lin curgătoare și poate suporta un anumit nivel de salinitate.

Specia preferă apele curate, bogate în hrană, și zonele cu substrat nisipos. Lagunele Razim și Sinoie oferă condiții ideale pentru dezvoltarea sa, datorită resurselor naturale abundente, inclusiv a prezenței în număr mare a unor specii de pești mici care constituie hrană.

În mod natural, șalăul își depune icrele pe vegetație submersă sau pe rădăcini de salcie, iar succesul reproducerii depinde în mare măsură de temperatura și calitatea apei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți