Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a condus, vineri, 4 iulie, o ședință de lucru la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ( MADR ), organizată la inițiativa Alianței pentru Agricultură și Cooperare ( AAC ) și dedicată provocărilor și obiectivelor sectorului agroalimentar pentru anul 2025, a anunțat Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR ) pe pagina de Facebook.
Principalele teme discutate:
susținerea prețului la producția primară și facilitarea accesului la finanțare – inclusiv printr-o viitoare întâlnire între MADR, instituțiile bancare și fermieri, pentru soluții concrete;
menținerea unui buget distinct pentru PAC post‑2027, esențial pentru stabilitatea sectorului Armonizarea legislației privind arenda, prin introducerea unui contract unic la nivel național;
continuarea investițiilor în irigații, ca răspuns la noile provocări climatice;
susținerea procesării agricole, pentru a adăuga valoare produselor fermierilor și a crește competitivitatea acestora;
reprezentarea unitară a României în dialogul european pe teme agricole și de mediu;
monitorizarea pieței cerealelor și analizarea unor măsuri de sprijin adaptate contextului actual;
În plus, ministrul a anunțat o serie de întâlniri la nivel județean cu fermierii, pentru a adapta politicile publice la nevoile reale din teritoriu În ceea ce privește viitorul PAC, Florin Barbu a subliniat importanța menținerii celor doi Piloni și a invitat formele asociative să transmită documente fundamentate care să susțină poziția României în fața Comisiei Europene.
„Vom continua dialogul cu fermierii pentru ca toate măsurile pe care le propunem să fie ancorate în realitatea din teren și în așteptările legitime ale celor care își desfășoară activitatea în domeniul agricol”, a declarat ministrul.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți