VIDEO | Fostul premier canadian Justin Trudeau şi cântăreaţa Katy Perry au fost văzuţi luând cina împreună în Montreal

Justin Trudeau şi Katy Perry au luat masa împreună în Montreal Sursa foto: colaj TMZ

Fostul premier canadian Justin Trudeau, care în 2023 a anunţat că se desparte de soţia sa, şi cântăreaţa Katy Perry au fost văzuţi luând cina împreună în Montreal săptămâna aceasta, scrie The Associated Press. Fostul premier a fost văzut apoi la concertul de miercuri al artistei, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Samantha Jin, consultant în comunicare al restaurantului Le Violon, a confirmat că fostul prim-ministru canadian şi cântăreaţa au petrecut aproximativ două ore în restaurantul de lux, luni seara. Fotografiile întâlnirii publicate de TMZ au dat naştere speculaţiilor privind o posibilă idilă.

Samantha Jin a spus că nici personalul, nici alţi clienţi nu s-au apropiat de ei pentru a le face vreo fotografie. „Am avut impresia că erau puţin mai relaxaţi”, a spus ea.

Jin a adăugat că nu au existat semne ale vreunei relaţii romantice, menţionând: „Nu au existat semne vizibile de afişare publică a sentimentelor sau altceva”.

Ştirea despre cina celor doi a apărut pentru prima dată pe TMZ, site specializat în informaţii despre celebrităţi, care a publicat un videoclip cu Trudeau şi Perry având o conversaţie animată la restaurant.

Perry s-a despărţit recent de partenerul ei de lungă durată, Orlando Bloom, şi se află în turneu, cu opriri la Ottawa – marţi, Montreal – miercuri, Quebec – vineri şi două date la Toronto săptămâna viitoare. De altfel, potrivit TMZ, fostul prim-ministru canadian a fost văzut miercuri seara la concertul cântăreţei.

Trudeau şi fosta sa soţie, Sophie Grégoire, s-au separat în 2023.

În timpul cinei, a spus Jin, agenţii de securitate au supravegheat situaţia de la bar, iar cei doi au avut un meniu care a inclus o serie de aperitive, printre care ton, tartar de vită, homar şi sparanghel, iar felul principal a fost miel. Jin a spus că bucătarul, Danny Smiles, s-a oprit la masa lor pentru a-i saluta, iar înainte de a pleca, distinşii oaspeţi au intrat în bucătărie pentru a mulţumi echipei.

Purtătorii de cuvânt ai lui Trudeau şi Perry nu au răspuns imediat la solicitarea de comentarii.

Trudeau şi-a anunţat demisia la începutul acestui an, după ce aproape un deceniu s-a aflat la putere. Tatăl său, regretatul prim-ministru Pierre Trudeau, era celibatar când a devenit prim-ministru. A avut relaţii cu actriţele Barbra Streisand şi Kim Cattrall şi s-a căsătorit cu o femeie de 22 de ani în timp ce era în funcţie, la vârsta de 51 de ani.

Născută şi crescută în California, Perry a fost nominalizată de 13 ori la premiile Grammy. Ea a contribuit la apariţia sunetului pop al anilor 2000, devenind rapid una dintre cele mai bine vândute artiste din toate timpurile datorită melodiilor sale. A lansat şapte albume de studio, dintre care cel mai cunoscut este Teenage Dream, din 2010. Albumul a produs cinci melodii care au ajuns pe locul 1, egalând recordul stabilit de albumul Bad al lui Michael Jackson din 1987.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *