INTERVIU Chef Stephane Mora, care cândva i-a gătit lui Michael Jackson: „Eu am lucrat, am suferit, am abandonat, am revenit, am zâmbit, am plâns, dar asta face parte din proces” / În România este greu, deoarece mulți patroni de restaurant nu vin din domeniu

chef stephane mora, bucatar, univers culinar, poveste Chef Stephane Mora (Sursa foto: Facebook)

Chef Stephane Mora este un bucătar francez, stabilit în România, care a avut ocazia la un moment dat să gătească, pe când era ucenic, pentru megastarul Michael Jackson. Dacă sunteți curioși să pătrundeți în universul unui expert culinar, vă invit să citiți în continuare povestea lui Chef Stephane Mora. El ne-a vorbit atât despre începuturile sale, despre prezent, cât și despre planurile de viitor.

Ce l-a inspirat pe Chef Stephane Mora să devină bucătar? Totul a început cu bunica lui, care gătea foarte bine și l-a inspirat. Bucătarul vine din regiunea Toulouse, unde este o gastronomie de nivel ridicat. „Facem ficat de rață, rață… avem niște rețete tradiționale foarte bune”, a declarat bucătarul pentru G4Food. Aceste experiențe culinare, urmată de cea din Elveția, de la Geneva, i-au declanșat dorința de a deveni bucătar.

Chef Stephane Mora se axează pe bucătăria simplă, gustoasă și tradițională. El folosește produse de calitate. Cel mai important lucru, după cum ne-a spus, este să păstreze calitatea produsului.

Printre altele, Chef Stephane Mora este instructor la Horeca Culinary School.

Momentul „Wow” cu Michael Jackson

Bucătarul ne-a împărtășit o experiență memorabilă din cariera sa. În ’89, când era la Geneva, a venit Michael Jackson pentru un concert și a rămas la hotelul unde Stephane Mora era ucenic bucătar. Cântărețul venise cu un bucătar al lui, care trebuia să fie bine primit și ajutat totodată. Stephane Mora a fost ales să lucreze alături de bucătarul lui Michael Jackson. Într-o zi, când a venit la muncă, Stephane Mora a fost anunțat că bucătarul cântărețului s-a accidentat în bucătărie, iar el a fost nevoit să facă mâncarea lui Michael Jackson singur. Cântărețul nu a plecat până nu l-a vizitat pe Stephane Mora în bucătărie, pentru a-l saluta. „M-a prins de mână… a fost un moment ‘Wow’, pentru că eram tânăr, iar în fața mea era un megastar, Michael Jackson”, a menționat Chef Stephane Mora.

„Niciodată nu știm exact. Învățăm în fiecare zi”, a continuat Chef Stephane Mora. Acest lucru l-a învățat de-a lungul timpului. El recunoaște că mereu poate învăța, fie de la un coleg sau dintr-o nouă țară.

„Bucătăria nu se dezvoltă, ci se reinventează. Așa este pentru mine”, a menționat bucătarul.

chef stephane mora, bucatar, univers culinar, poveste
Sursa foto: Facebook Stephane Mora

Chef Stephane Mora a avut și eșecuri în bucătărie. El își amintește cum a intrat pe poziție de Chef în mai multe restaurante, unde viziunea lui nu se potrivea cu cea a patronului. „Când tu vrei să te duci la stânga și patronul la dreapta este foarte greu”, a precizat bucătarul. El mai adaugă faptul că în România este foarte greu, deoarece mulți patroni nu vin din acest domeniu, ci doar au câștigat mulți bani și și-au deschis un restaurant. „Tu vii cu o experiență, vii cu pasiunea ta, și ești lovit de niște persoane care nu înțeleg și care nici nu vor să înțeleagă”, a menționat el.

O mare provocare a lui Chef Stephane Mora a fost în ’88. A venit la Geneva o delegație americană și una rusă la Hotel Intercontinental, aproape 1.500 de persoane. Bucătăria a solicitat să fie trimiși mai mulți bucătari, din diferite restaurante, pentru evenimentul respectiv. „Noi am tranșat… am făcut kilometri de maioneză. Maioneză proaspătă, făcută cu mâinile noastre, pentru că atunci nu existau aparate”, a precizat bucătarul.

Chef Stephane Mora este foarte mândru de experiențele pe care le-a avut în România. El a reușit să facă o masă de protocol, la un nivel franțuzesc al gastronomiei, la care au mâncat multe personalități importante, din România, dar și din afară. O altă experiență memorabilă a sa, a fost atunci când a deschis, împreună cu niște parteneri, un restaurant online. Acest lucru s-a întâmplat în prima lună de pandemie și a fost un succes.

„Un bucătar trebuie să fie îndrăgostit de toate ingredientele”

În bucătărie, printre ingredientele preferate ale lui Chef Stephane Mora se regăsesc peștele, fructele de mare și toate tipurile de carne. Apoi smântâna, untul, pe care adoră să le combine și să facă sosuri. „Un bucătar trebuie să fie îndrăgostit de toate ingredientele. Să fii curios când vine un produs care niciodată nu a fost folosit, (un bucătar) trebuie să le folosească, trebuie să vadă ce poate să facă cu ele”, a precizat el.

Chef Stephane Mora ne-a spus că mâncărurile care îl reprezintă cel mai bine sunt cele din Franța.

Bucătarul visează să deschidă un nou restaurant.

„Am un concept care este tipic franțuzesc. Este un proiect care poate aduce mult succes în București”, a declarat Chef Stephane Mora. El preferă să nu ne spună mai multe deocamdată, ci să ne țină în suspans.

„Când noi (bucătarii) lucrăm, lucrăm cu toată inima”, a menționat Chef Stephane Mora. Când are un feedback negativ, în primul rând apare supărarea, iar apoi analiza.

Bucătarul nu este impresionat de tehnicile moderne care au apărut în bucătăria de astăzi. El preferă metodele tradiționale.

Cum evită un chef risipa alimentară

Pentru a evita risipa alimentară, Chef Stephane Mora ne-a spus că trebuie să fii foarte bine pregătit și cu o mentalitate curată. El ne îndeamnă să ne punem mereu întrebarea „De ce trebuie să…?” în bucătărie, alături de răspunsul „Pentru că…”.

Bucătarul le oferă câteva sfaturi celor care vor să urmeze o carieră în acest domeniu. El este de părere că le trebuie răbdare, să înceapă de jos pentru a termina sus, adăugând faptul că și el a trecut printr-un lung proces: „Eu am lucrat, am suferit, am abandonat, am revenit, am zâmbit, am plâns, dar asta face parte din proces.” Bucătarul ne-a mai spus că această meserie „se fură”, iar cei care își doresc să învețe, trebuie să privească la cei experimentați din jurul lor.

Ca planuri de viitor, bucătarul dorește să facă mici videoclipuri pentru a prezenta diferite produse sau rețete. Și, bineînțeles, acel concept pe care Chef Stephane Mora încă nu dorește să-l dezvăluie.

Sursa foto: Facebook Stephane Mora

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *