Impas în discuţiile dintre Guvernul grec şi fermierii care blochează autostrăzile

negocieri-guvernul-grec-fermieri-blocate Sursa foto: Flickr/Klearchos Kapoutsis

Deși guvernul grec a anunțat unele măsuri care să vină în sprijinul fermierilor care protestează de mai mult timp blocând inclusiv autostrăzile, discuţiile dintre Guvernul grec şi fermierii au ajuns joi într-un impas, după ce propunerile Executivului nu au reuşit să deblocheze situaţia, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Fermierii greci au avertizat că vor creşte numărul de blocaje rutiere timp de două zile, după ce au respins propunerile Guvernului, inclusiv cele privind ieftinirea electricităţii şi combustibilului.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena, Pavlos Marinakis, a declarat pentru postul de televiziune Mega Tv că autorităţile „nu vor permite ca ţara să fie împărţită în două. Nu există loc pentru măsuri suplimentare în favoarea fermierilor”.

Oficialii de la Atena au acuzat partidele de opoziţie că încurajează fermierii să refuze discuţiile. Plăţile subvenţiilor către fermieri au fost amânate de o anchetă în curs privind cererile frauduloase de subvenţii europene în valoare de milioane de euro, anunţată în mai de Parchetul European.

Fermierii protestează împotriva întârzierilor lungi în plata subvenţiilor, declanşate de această anchetă dar ei avut de suferit, de asemenea, din cauza presiunii preţurilor scăzute de vânzare a produselor, a creşterii costurilor cu energia şi a deteriorării condiţiilor meteorologice. De asemenea, fermierii greci au fost afectaţi de sacrificarea a peste 450.000 de oi şi capre din cauza unei epidemii de variolă.

Fermierii greci au început protestele anul trecut în noiembrie

Mişcarea de protest a fermierilor, care a început la sfârşitul lunii noiembrie, a dus la blocaje intermitente pe mai multe autostrăzi şi puncte de trecere a frontierei de către mii de tractoare. Fermierii au relaxat blocada pentru a permite oamenilor să călătorească în timpul sărbătorilor de Crăciun.

Luna trecută, fermierii au respins o invitaţie la discuţii din partea prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis şi au ignorat avertismentele repetate din partea Guvernului de a-şi revizui solicitările.

Mişcarea fermierilor greci a coincis în decembrie cu cea a omologilor lor din Europa, la care s-au alăturat pentru a protesta faţă de Politica Agricolă Comună (PAC) şi de semnarea acordului comercial cu Mercosur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *