De multă vreme economia locală din mediul rural nu se mai bazează doar pe agricultură. Au început să funcționeze cu succes și alt gen de afaceri, cum sunt micile restaurante tradiționale, punctele gastronomice și chiar pizzeriile, transmite Radio Timișoara.
La Dorobanți, în județul Arad, Misik Endre a învățat gastronomie în Ungaria. După ce a fost bucătar la restaurante din țară și din străinătate, s-a întors la tradițional. A renovat o căsuță veche primită moștenire și astfel a apărut un mic restaurant cu specific local.
„Casa țărănească are cam 140 de ani. Am primit-o de la socrul meu și am renovat-o așa încet, am vrut să păstră din ceea ce a fost pe vremuri. Am mai văzut astfel de restaurante mici și în Ungaria și de acolo a venit ideea. În 2019 am deschis restaurantul. În total, cam 30 de persoane, nu este mai mare pentru că nici bucătăria nu e mare. Am făcut școala de bucătari la Bekescsaba. Am lucrat și în Ungaria și aici, în România”, povestește Misik Endre.
Pentru că mâncarea este gustoasă, vestea s-a dus repede și, mai ales la sfârșit de săptămână, clienții pot găsi o masă liberă doar cu rezervare.
„Mâncăruri gătim la hotar, și ungurește și românește, cum am învățat de la părinții mei. La 90% din mâncăruri folosim boia. Facem gulaș și din carne de vită și din carne de porc. Lângă Dorobanți, este o crescătorie de pește de unde cumpăr somn proaspăt în fiecare săptămână și pregătesc ciorbă de pește cum se face la Szeged. Sâmbătă și duminică trebuie rezervare. Mulți clienți am din Arad și foarte mulți din Timișoara”, spune Misik Endre.
Punct gastronomic local la Coșteiu de Sus
De anul acesta, Emilia Popa de la Coșteiu de Sus, câștigătoare a unui premiu la un concurs gastronomic TV, dar și gazdă a numeroase ediții Banat Brunch, și-a deschis un punct gastronomic local. Hotărârea a luat-o din drag pentru tradiția culinară din Țara Făgetului, dar și pentru a-și ocupa timpul într-un mod profitabil.
„La vremea pensiei, sentimentul meu este imens când văd curtea plină, oameni fericiți, pentru că omului, când gustă din bucatele mele, i se vede imediat crisparea sau fericirea pe față. Dar oamenii sunt fericiți și nu le pare rău că au ajuns până aici”, spune Emilia Popa.