Nou focar de pestă porcină africană la Mărășești, în județul Vrancea, soldat cu eutanasierea a 2400 de animale, după un altul recent, în Olt, unde au fost sacrificate 5000 de animale

pesta porcina africana nou focar Marasesti Vrancea Olt foto: pexels.com/@Barbara Barbosa

O altă fermă din județul Vrancea a fost afectată de pesta porcină africană, anunță postul public de televiziune. Este vorba despre o a doua fermă de suine de la Mărășești, după ce în urmă cu trei săptămâni virusul a ucis 28 de animale, punându-i pe proprietari în situația de a eutanasia 1900 de porci.

Conform corespondentului TVR Iași, 16 animale au murit, iar autorităție au confirmat prezența pestei porcine. Autoritățile au stabilit măsura de prevenire a răspândirii virusului. În primul rând, eutanasierea animalelor din fermă, aproape 2400 de porci, operațiune care se va întinde pe durata a mai multor zile. Totodată, zonele de protecție și supraveghere cuprind inclusiv zone din județul Galați, limitrof.

Potrivit directorului DSVSA Vrancea, Cristi Mihai, este vorba de două ferme fără legătură între ele, cu proprietari diferiți, medicii veterinari care deservesc aceste ferme sunt persoane diferite, iar până acum nu a fost identificată nicio legătură epidemiologică între cele două exploatații.

Între cele două ferme există o distanță de peste 2km, ancheta epidemiologică fiind în desfășurare. Se ia în calcul contaminarea furajelor de către mistreți.

Există zece focare active în ferme în acest moment, la nivel național

Conform informațiilor oferite de știrileprotv.ro, de la începutul anului, în România au fost înregistrate 97 de focare de pestă porcină, dintre care 51 sunt şi acum active, iar 10 sunt în ferme. Înainte de cazul de la Mărășești, ultimul în ordine cronologică a fost la o fermă din Olt, unde sunt în proces de sacrificare circa 5000 de animale bolnave. Iar asta după ce la Tufeni, tot în judeţul Olt, în urmă cu două luni au fost sacrificate alte 40 de mii de capete, potrivit aceleiași surse.

În total, anul trecut, la nivel național au fost sacrificaţi peste 74 de mii de porci din cauza pestei porcine africane. Un record nedorit a fost atins în 2021, când au fost omorâte peste 645 de mii de animale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *