Dacă un adult își poate da seama, mai mult sau mai puțin ușor, când mănâncă din alte motive decât foamea, nu același lucru se poate spune în cazul copiilor. Prea mici să înțeleagă ce se întâmplă cu ei, mâncatul emoțional este greu de identificat la copii.
Raluca Maria Popa, nutriționist și dietetician a fost prezentă în emisiunea Fântâna de sănătate realizată la G4Food de nutriționista Tania Fântână, unde a explicat cum pot părinții să identifice această problemă, atunci când apare la copil. „Este destul de dificil în cazul copiilor, pentru că ei nu ne spun: mă supără acest lucru; mă deranjează; sunt anxios pentru că… și fac lucrul ăsta pentru că… . Părintele este cel care trebuie să-și dea seama. Dar sunt câteva lucruri după care ne putem ghida să facem o diferență. Foamea fiziologică este ceva ce ne putem da seama cam când apare. Nu putem da seama că vine momentul acesta al zilei, urmează masa și atunci ne dăm seama că da, este vorba de foamea fiziologică. În schimb, cea emoțională nu ne dăm seama când vine. Nu e un moment anume în care apare și de cele mai multe ori apare sub formă de poftă, nu neapărat de foame”, spune ea.
Cu alte cuvinte, se manifestă prin pofta de ceva: o salată, ceva dulce sau un snaks. „Este primul lucru după care ne ne ghidăm. Plus că el nu dispare dacă mâncăm. Orice foame fiziologică dispare după ce mâncăm. Orice aliment are calorii și ne satisface această nevoie. Ei bine, cea emoțională dispare doar în momentul în care mâncăm un anume aliment, ceva specific. Plus că nu dispare momentul în care am mâncat suficient, în momentul în care am ajuns la nivelul de sațietate. Încă este o nevoie, o nevoie la care nu s-a răspuns”, mai arată ea.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți