Georgina Rodríguez (30 de ani) este una dintre cele mai faimoase femei din lume. Modelul are o viață de zi cu zi foarte agitată, în care trebuie să își împartă timpul între cariera profesională și îngrijirea copiilor. Împreună cu Cristiano Ronaldo formează unul dintre cele mai influente cupluri la nivel mondial. Iubitori ai familiei și ai sportului, reușesc să îmbine marile lor angajamente profesionale și personale cu un stil de viață sănătos. Astfel, reușesc să aibă amândoi un fizic impresionant, admirat de milioanele de urmăritori de pe rețelele sociale, scrie Lecturas.
Georgina Rodríguez (@georginagio ) împărtășește fanilor care este rutina sa alimentară
În ceea ce privește alimentația, atât ea, cât și Cristiano urmează o rutină numită de el „Metoda CR7”. Această metodă constă într-o dietă strictă în ceea ce privește consumul de alimente, în care grăsimile și zaharurile sunt reduse la minimum și sunt înlocuite cu un consum mai mare de legume sau fibre. Grăsimile sănătoase au o importanță specială, fiind foarte necesare pentru a putea desfășura exerciții intense și pentru a face față vieții lor agitate.
Există multe alimente care, pe lângă faptul că sunt sănătoase, ne oferă o energie suplimentară sau ne ajută să ne recuperăm mai repede mușchii după o bună sesiune de exerciții, iar acestea sunt cele la care cuplul apelează zilnic.
Metoda CR7 urmată de Georgina Rodríguez și soțul său faimos
În dieta pe care o urmează nu există reguli zilnice stricte privind ceea ce trebuie consumat, însă există anumite linii directoare și interdicții stricte. Vedeta și Cristiano apelează, în primul rând, la o dietă foarte bogată în proteine. Rutina zilnică este compusă din șase mese, cu porții mici, luate la intervale de trei sau patru ore între ele.
Pentru a începe ziua, amândoi aleg alimente precum iaurtul, omleta, pâinea integrală prăjită cu avocado și, mai ales, cantități mari de fructe. La prânz și cină acordă o importanță deosebită legumelor, cărnii la grătar sau peștelui, de care se bucură în mod special. Cel mai important lucru este că toate alimentele pe care le consumă sunt complet proaspete. Atunci când dorește un răsfăț, Georgina își satisface pofta de „iberice” și se bucură, de jamon sau alte mezeluri preparate din carne de porc iberic.
Gustarea preferată a Georginei
Însă ceea ce îi place cel mai mult acestei vedete este o gustare, la care apelează, chiar dacă alimentul respectiv este destul de neobișnuit pentru acest tip de masă: midii cu lămâie.
Beneficiile midiilor cu lămâie
Deși este ceva foarte neobișnuit pentru o gustare, acest aliment are o mare importanță în dieta celebrei femei, deoarece îi oferă numeroase beneficii pentru sănătate în general și pentru îngrijirea dinților, în special.
Midiile au:
- Conținut ridicat de fier, prevenind anemia.
- Vitamina B12, care ajută la sănătatea memoriei și agilitatea mentală.
- Conținut ridicat de calciu și fosfor, ceea ce îmbunătățește sănătatea oaselor.
- Omega 3 din belșug.
- O cantitate semnificativă de iod.
- Capacitatea de a regla circulației sanguine.
- Rol în prevenirea bolilor cardiovasculare.
Georgina și Netflix
În luna septembrie a apărut pe Netflix cel de-al treilea sezon din ‘Soy Georgina’, documentarul despre viața modelului, iar între lux, opulență și produse iberice, influencerul arată o parte din viața sa alături de copii, prieteni și partenerul său celebru, scrie și ABC.
Pe lângă modă și glamour, rutina zilnică a Georginei implică și îngrijirea atentă a fizicului ei de invidiat, cu atât mai mult cu cât este imaginea unor mărci exclusiviste precum Gucci, Prada, Louis Vuitton sau Chopard, printre altele.
Ce exerciții fizice practică Georgina pentru a avea un posterior de infarct
Și pentru că, așa cum arătam, Georgina nu-și refuză câteodată un deliciu culinar, face în mod obișnuit și exerciții fizice, ceea ce o ajută nu doar să-și evidențieze formele, ci și să se mențină sănătoasă și puternică. Responsabilă pentru faptul că Gio, așa cum o numesc cu drag apropiații ei, poate afișa un posterior impresionant, pe lângă genetică, este antrenoarea ei personală.
Așa cum se arată în documentar, aceasta este Soraya Álvarez, care îi este și prietenă. Datorită sesiunilor sale de antrenament și exercițiilor specifice pentru anumite zone ale corpului, Álvarez reușește să-i sculpteze posteriorul vedetei.
Pentru a obține astfel de rezultate, nu este nevoie să mergi la săli scumpe și cu aparatură sofisticată, ci doar să alegi corect exercițiile și să le realizezi constant Cu toate acestea, Álvarez deține câteva secrete pentru a face ca rezultatele să fie mult mai eficiente.
Secretele pentru a-ți întări mușchii fundului și a avea forme ca ale Georginei
Antrenoarea Georginei este clară în privința acestui lucru: un element esențial pentru a obține un posterior de invidiat este activarea musculară. Acest proces, pe care mulți îl omit atunci când ridică greutăți, ajută la îmbunătățirea performanței grupurilor musculare, cum sunt mușchii gluten.
Pentru aceasta, Álvarez subliniază că activarea acestora nu înseamnă să faci eforturi foarte mari și îți arată -într-o postare pe contul său de Instagram-, câteva exerciții pe care le consideră necesare pentru a obține rezultate bune. Ea insistă că, mai ales în cazul mușchilor, activarea este cheia, deoarece mușchii sunt cel mai adesea „adormiți” din cauza faptului că petrecem mult timp stând.
În acest scop, antrenoarea realizează exerciții cu mini benzi elastice, prin care face pași în diagonală, genuflexiuni, abducții ale piciorului și ridicări ale picioarelor, așa cum se poate vedea în videoclipul postat și pe care îl poți realiza pentru a-ți activa mușchii posterirului înainte de a trece la ridicarea greutăților.
View this post on Instagram
De maine toate vedetel de carton o sa manance midii cu lamaie ca gustare…