Primăria Sibiu a pierdut procesul cu reprezentanții industriei HoReCa din oraș, după ce Curtea de Apel Alba a decis anularea unei prevederi care condiționa acordarea teraselor sezoniere de lipsa unor litigii cu municipalitatea. Hotărârea, pronunțată pe 26 noiembrie, reprezintă o victorie pentru Organizația Patronală HORECA Sibiu, noteazp G4Media, citând Turnul Sfatului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Regulamentul contestat îi obliga pe operatorii economici care doreau să exploateze terase sezoniere în centrul istoric să prezinte o declarație prin care să confirme că nu sunt implicați în procese cu Primăria Sibiu, primarul orașului, Consiliul Local sau firme subordonate administrației locale.
Organizația Patronală HORECA Sibiu a cerut anularea prevederii, argumentând că aceasta limita în mod nelegal accesul liber la justiție și crea bariere concurențiale pentru afacerile locale. Potrivit avocaților, clauza transforma automat întreprinderile aflate în litigii în actori „nedemni” de acces la domeniul public, indiferent de natura sau de stadiul disputei în instanță.
Măsura, justificată de primărie
Primăria a susținut în fața judecătorilor că măsura era menită să asigure ordine, responsabilitate și o conduită corespunzătoare în relația operatorilor cu administrația publică. De asemenea, a invocat prezumția de legalitate a actelor administrative.
Instanța a respins însă argumentele municipalității și a constatat că reglementarea avea un impact direct asupra activităților economice ale membrilor organizației patronale. Judecătorii au apreciat că regulile introduse de Primărie puteau descuraja antreprenorii să își exercite dreptul constituțional de a se adresa justiției pentru soluționarea unor conflicte legitime.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel Alba a subliniat că un litigiu deschis împotriva administrației nu poate fi folosit ca argument pentru restricționarea accesului unei afaceri la serviciile publice sau la utilizarea domeniului public, nici măcar temporar. O dispută în instanță nu echivalează cu o culpă, se arată în concluziile avocaților prezenți la proces.
Hotărârea instanței redeschide accesul firmelor HoReCa la terasele sezoniere din centrul Sibiului, fără condiția controversată privind absența litigiilor. Ea întărește și dreptul operatorilor economici de a contesta în justiție deciziile autorităților, fără teama unor sancțiuni indirecte asupra activității lor comerciale.

Sursa foto: Restaurant Kulinarium





