INTERVIU | Cum te pregătești să începi o dietă sau un regim pentru slăbit/ Dr. Florentina Negrilă (diabetolog): „Este important să examinăm pacientul, nu bolile”

ce sa faci inainte de a incepe o dieta sau un regim de slabit recomandari doctor Colaj foto: G4Food/ Foto: Dr Florentina Negrilă/ Unsplash

Multe doamne probează deja rochia pentru Revelion și se gândesc la perspectiva scăderii în greutate, pe principiul „să nu treacă anul fără să slăbesc măcar puțin”. Recomandări și rețete miraculoase sunt din abundență pe rețele sociale, dar ce-ar trebui de fapt să facă cineva care se pregătește să înceapă o dietă sau un regim de slăbit? În primul rând, evident, să consulte un medic nutriționist sau/și diabetolog dacă se știe și cu ceva probleme de sănătate. Iar pentru început cu siguranță specialistul va recomanda un set de analize înainte de a face recomandări. Pentru că, așa cum ne-a declarat doamna dr. diabetolog Florentina Negrilă în interviul acordat G4Food: „Este important să examinăm pacientul, nu bolile”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Reporter: Tot mai multe persoane decid să urmeze o dietă pentru a slăbi sau pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate. De ce este important să facem analize medicale înainte de a începe orice regim alimentar?

Dr. Florentina Negrilă: Stilul de viață sănătos este pilonul primordial în menținerea sănătății. Nu este vorba de dietă, este despre un stil de viață în care îmbinăm mâncarea sănătoasă și mișcarea. Analizele uzuale de laborator sunt foarte importante, se fac anual și în cazul unor deficite de vitamine, substanțe minerale etc se face suplinirea lor și evaluarea repetată a acestor parametri, cât și descoperirea cauzelor care au dus la aceste modificări.

Reporter: Care sunt riscurile principale ale începerii unei diete „după ureche”, fără un control medical prealabil?

Dr. Florentina Negrilă: Este necesar pacientul să fie evaluat comprehensiv, starea de nutriție, fumător sau nefumător, să fie evaluate riscurile de patologie cardiovasculară, de apariție a diabetului zaharat sau altor afecțiuni endocrine, renale etc. E important să examinăm pacientul, nu bolile.

Reporter: În ce măsură rezultatele analizelor pot influența tipul de dietă recomandat?

Dr. Florentina Negrilă: Individualizarea regimului alimentar în dependență de patologiile asociate este foarte important, se fac după caz.

Reporter: Care sunt analizele de rutină pe care ar trebui să le facă oricine înainte de a-și modifica semnificativ alimentația?

Dr. Florentina Negrilă: Sunt analizele de laborator uzuale recomandate de către medicul de familie, în plus pot fi făcute și alte investigații neinvazive după caz.

Reporter: Ce informații esențiale oferă aceste analize despre metabolism și sănătatea generală a organismului?

Dr. Florentina Negrilă: Rezultatele investigațiilor ne oferă posibilitatea diagnosticării, monitorizării patologiilor, evoluția tratamentului și eficacitatea acestuia, corectarea anumitor deficite.

Reporter: De ce este important să verificăm valorile glicemiei și insulinei, chiar și la persoane fără diagnostic de diabet?

Dr. Florentina Negrilă: Screeningul pentru depistarea precoce a diabetului zaharat începe de la vârsta de 35 ani sau mai devreme la persoanele supraponderale sau cu obezitate și care prezintă factori de risc pentru dezvoltarea DZ (rude de grad întâi cu DZ, prezența bolilor cardiovasculare, HTA, dislipidemie, sedentarism, diabet gestațional, prediabet).

Reporter: Ce rol au analizele hormonale (tiroidiene, cortizol, etc.) în stabilirea unei diete potrivite?

Dr. Florentina Negrilă: Analizele hormonale modificate de obicei necesită intervenție terapeutică, pe lângă stabilirea unui regim igienodietetic adecvat, fie pentru scăderea în greutate, fie alegerea unor interacțiuni alimentare și medicamentoase potrivite.

Reporter: Există diferențe între analizele recomandate unei persoane sănătoase și cele necesare cuiva care are deja o afecțiune metabolică sau endocrină?

Dr. Florentina Negrilă: Inițial se fac aceleași analize de laborator, dacă sunt modificări. În dependență de patologia endocrină sau metabolică prezentă monitorizăm parametrii modificați, ajustăm dozele de medicamente, repetăm investigațiile.

Reporter: Cât de des ar trebui repetate aceste analize pe parcursul unei diete, mai ales în cazul dietelor restrictive sau pe termen lung?

Dr. Florentina Negrilă: Analizele de laborator se fac obligatoriu anual și în dependență de rezultate, la nevoie, pot fi repetate la 3-6 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *