În materie de îngrășat, cred că cea mai frecventă cauză pe care o aud în ultimii ani este cea legată de mâncatul seara. Se întâmplă cumva o magie în corpul nostru atunci când venim obosiți și hăituiți de la serviciu și deschidem ușa apartamentului în care locuim. Cumva cadrul acesta primitor, cunoscut, atât de personal, vindecă toate rănile zilei. Toate privirile încruntate, toate înțepăturile, îmbrâncelile de pe stradă sau de pe email, toate lucrurile pe care ne-am fi dorit să le facem, dar (iar) n-am putut/n-am vrut/nu ne-au ieșit.
Din păcate, nu ne putem controla foarte bine sentimentele și bucătăria devine brusc cea mai interesantă încăpere din casă. Îmbrăcați în hainele de stradă, deschidem ușa bucătăriei, a frigiderului și începem să ciugulim. Câte puțin din ceva, câte puțin din altceva, mai o feliuță de nu știu ce, mai un colț de pâine și, pe nerăsuflate, timp de vreo cinci minute tot savurăm. Desigur, acest act în care inconștient am mâncat câteva sute de calorii nu îl percepem ca fiind mâncare, ci doar o mică… gustărică nevinovată. După duș va urma, desigur, masa principală. De obicei, și mai ales vara, fructe, multe.
După vreo oră de intrat în casă, ne liniștim în sfârșit, taifunul se domolește ușor, ușor.
Dacă vrei să nu te mai repezi seara la frigider compulsiv, poți încerca următoarele trucuri:
Face parte dintr-o relație sănătoasă cu mâncarea să mai exagerezi din când în când. Să o mai lași să te aline. Dar dacă asta deja se întâmplă de o perioadă lungă de timp, poate că e cazul să îți analizezi un pic activitățile care te seacă de energie, care te depărtează de tine și să decizi dacă vrei să le mai păstrezi în viața ta pe termen lung.
Ar fi ideal ca acel moment din viață să fie înainte de apariția bolilor autoimune sau chiar a cancerului. Golul emoțional se pare că joacă un mare rol printre elementele declanșatoare.
Citește și 10 rețete dietetice și rapide pentru cină, recomandate de nutriționistul G4Food Tania Fântână
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți