Cum a rezolvat un proprietar de restaurant problema lipsei de personal. „Nu trebuie să știe să facă maioneză sau spumă de ciocolată”

personal horeca Bistro Régent Marc Vanhove foto: https://marc-vanhove.com

Cum să faci să fidelizezi personalul dintr-un restaurant? Care sunt soluțiile ca angajații să nu fie ofertați de concurență? Un chef francez pare să fi găsit o soluție: angajează personal fără pregătire și îl formează pentru a se putea integra în conceptul său de local. Mai precis, nu caută bucătari cu experiență care să știe să facă de toate.

Marc Vanhove, patron al grupului de restaurante Bistro Régent din Franța a vorbit recent, într-o postare pe rețelele sociale, despre această metodă a sa de a-și păstra personalul în unitățile sale, pe care îl formează, indiferent de talentul și bagajul culinar inițial, scrie publicația franceză 20minutes.fr.

„În esență, în locațiile noastre nu avem bucătari pregătiți. Recrutăm personal, îl formăm și îl adaptăm sistemului nostru, ceea ce înseamnă că nu avem probleme cu angajații. Nimeni nu este interesat să ne fure oamenii, pentru nu știu să facă maioneză de casă, felul zilei sau o spumă de ciocolată. Așadar, sunt destinați să rămână la noi, iar acest lucru ne oferă liniște”, a explicat el.

Într-un context general în care nu numai în România activitățile HoReCa au în general mari probleme de personal, declarația acestuia a luat prin surprindere. Mai ales că tema ajunsese într-un studio tv și realizatoarea, la cuvintele sale, a reacționat folosind cuvântul „formidabil”.

Vanhove este un personaj cunoscut dar controversat în Franța

Vanhove este un personaj controversat, la un moment dat fiind și printre sponsorii clubului de fotbal Girondins de Bordeaux. Motiv pentru care pe rețelele sociale declarația sa a stârnit numeroase reacții, părerile fiind împărțite legat de metoda sa de lucru. „E fast-food, de fapt. Nu gastronomie. Deci are sens”, a fost de părere cineva. Sau „e bun, ieftin, eficient și o strategie economică foarte bună”.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


Lanțul său de restautante Bistro Régent s-a născut la Bordeaux în 2010, când Marc Vanhove a deschis „trei restaurante în același timp, în aceeași zi și la aceeași oră”. El a reușit în ceva ce pare misiune imposibilă: a avut succes cu un meniu foarte restrând, unde cartofii prăjiți de casă și salata sunt omniprezente, alături de carne sau pește.

A fost chiar acuzat la un moment dat că a copiat un sos de la concurență, mai precis de la lanțul de L’Entrecôte, fiind și condamnat în final să plătescă despăgubiri. Însă, chiar și așa, rețeaua s-a extins semnificativ, ajungând la peste 130 de restaurante în diverse orașe de pe întreg teritoriul Franței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *