Cum explică cofondatorul 5toGo și președintele HORA închiderea a 10% dintre unitățile HoReCa în 2025 / Radu Savopol: „Este o perioadă de ajustare normală și care nu face decât să trieze jucătorii care au intrat fără să gândească un business pe termen lung”

Radu savopol, CEO 5 to go evalueaza perspectivele francizei Sursa foto: HORA

Industria HoReCa din România traversează o perioadă dificilă, marcată de scăderea numărului de clienți și de presiuni economice tot mai mari. Potrivit operatorilor din domeniu, noile măsuri fiscale au dus la o diminuare a traficului în restaurante, cafenele și baruri cuprinsă între 5% și 15%. Radu Savopol, cofondator 5toGo și președinte al HORA (Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România) subliniază că această etapă nu reprezintă neapărat o criză profundă de consum, ci mai degrabă o perioadă de ajustare care îi scoate din joc pe cei fără o strategie solidă pe termen lung, notează Mediafax.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Impactul este resimțit mai puternic în zonele turistice, unde scăderea valorii voucherelor de vacanță a avut un efect mai mare decât se anticipa inițial. Cele mai recente date indică faptul că, în 2025, unele hoteluri au vândut cu 30% mai puține pachete comparativ cu anul anterior, în timp ce media scăderii pe litoralul românesc se situează la 10–15%. Chiar dacă, în anumite cazuri, diminuarea numărului de tranzacții nu se reflectă imediat în cifra de afaceri, din cauza creșterii prețurilor, tendința privind numărul de clienți este clar descendentă.

Savopol atrage atenția că HORA nu dispune încă de date centralizate de la toți membrii privind evoluția vânzărilor din ultimele 12–18 luni. O statistică unitară la nivelul întregii industrii, care să includă numărul de tranzacții, numărul de oaspeți sau cifrele reale de afaceri, ar ajuta la o mai bună înțelegere a impactului cumulat al inflației și al puterii de cumpărare.

Cu 10% mai puține unități HoReCa în România

La finalul anului 2024, în România funcționau aproximativ 33.000 de unități HoReCa. În prezent, estimările lui Radu Savopol arată o scădere de cel puțin 10%, în principal din cauza contextului economic dificil. Deși există în continuare antreprenori care deschid afaceri noi, fenomenul nu reușește să compenseze complet numărul celor care se închid. Vânzările de business-uri pe platforme online și revenirea unor spații HoReCa pe piața de închirieri confirmă această tendință de contracție.

„În 2024 existau un număr de aproximativ 33.000 unități HoReCa în România, astăzi cred că sunt cu cel puțin 10% mai puține, dar pe de altă parte există încă mirajul de a deschide o unitate HoReCa și atunci se compensează numărul celor închise cu cei care deschid. Însă, din ce observăm, și vânzări de business-uri pe platforme online sau spațiile care au fost destinate HoReCa și acum sunt date spre închiriere, cred că este un procent realist, 10%”, a declarat Radu Savopol.

Presiune fiscală și nevoia de optimizare

Operatorii din HoReCa se confruntă cu o presiune fiscală cumulată, care include costuri mai mari cu forța de muncă, utilitățile și materiile prime. În acest context, multe afaceri intră într-o etapă de optimizare similară celei de după ridicarea restricțiilor pandemice: reducerea personalului, negocieri mai dure cu furnizorii, optimizarea spațiilor și regândirea meniurilor pentru a menține costurile la un nivel sustenabil. Savopol avertizează că lipsa unei reacții rapide poate avea consecințe serioase pentru business-uri.

„Eu cred că toți operatorii încep să se optimizeze la fel ca și în pandemie sau după pandemie, când au fost ani foarte profitabili. În momentul în care s-a deblocat industria, toți erau optimizați la maximum și au făcut profituri bune. Așa cred că o să fie și acum: probabil vor fi mai puțini angajați, probabil vor fi negocieri mai dure cu furnizorii, probabil optimizări de spațiu, meniuri mai profitabile ca și food cost, marketing mai agresiv. Toate puse cap la cap fac ca business-ul să meargă mai departe chiar și în perioade mai grele. Totul este de cât de rapid se vor mișca operatorii, cei care vor aștepta și nu vor reacționa sigur vor avea de suferit mai mult”, a explicat antreprenorul.

Reducerile, un instrument, nu o soluție

În paralel, apar inițiative menite să stimuleze consumul, precum secțiunea „DineOut” din aplicația Bolt Food, lansată în București cu peste 100 de restaurante partenere. Aceasta oferă clienților discounturi la nota de plată și urmărește să încurajeze frecventarea restaurantelor în afara orelor de vârf. Totuși, Savopol subliniază că reducerile mari nu reprezintă cheia succesului pe termen lung, ci mai degrabă un instrument suplimentar într-o strategie de marketing bine gândită, axată pe experiența clientului.

„Este ideal să ai o creștere de vânzări mai mare folosind costurile operaționale fixe. Nu cred în reducerile acestea de 50%, nu am văzut coadă la restaurant că o pizza este cu 50% mai ieftină. Am văzut coadă că s-a făcut un marketing bun pentru un produs sau o locație și oaspeții au venit să se bucure de experiență”, a afirmat antreprenorul.

„Este o perioadă de ajustare normală și care nu face decât să trieze jucătorii care au intrat fără să gândească un business pe termen lung”

În ansamblu, președintele HORA consideră că industria HoReCa nu se află într-o criză profundă de consum, ci într-o etapă de ajustare firească, care îi afectează mai ales pe operatorii mici și pe cei aflați la început de drum. Oamenii sunt mai prudenți în privința cheltuielilor, nu neapărat pentru că nu ar avea bani, ci pentru că sunt mai atenți la consum. În opinia lui Savopol, odată cu apariția unor semnale pozitive de creștere și stabilitate economică, consumul ar putea reveni la normal spre finalul anului 2026.

„Este o perioadă de ajustare normală și care nu face decât să trieze jucătorii care au intrat fără să gândească un business pe termen lung. Din proprie experiență știu ce înseamnă să ții un brand în viață 18 ani de zile și cât de ciclică este viața unei locații timp de 18 ani. Eu cred că pentru fiecare este dificil, indiferent de mărimea business-ului, dar cei la început de drum sunt mai afectați de perioada asta. Totuși, cred că este o perioadă în care oamenii sunt mai atenți la consum, nu neapărat că nu au bani în buzunar. Probabil când vor veni și primele vești pozitive despre economie, creștere și stabilitate, o să revenim la normal, dar probabil spre sfârșitul anului 2026”, a conchis Savopol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *