Cele mai bune gustări sănătoase ar trebui să fie delicioase și hrănitoare. Dar să găsești astfel de gustări poate fi o adevărată provocare. Cu toții știm că snacks-urile în general sunt bogate în carbohidrați și sărace ca valoare nutritivă.
Dar specialiștii de la Eat This, Not That au întocmit o listă cu câteva snack-suri care nu doar că sunt delicioase, dar sunt și foarte sănătoase. Indiferent dacă doriți să reduceți caloriile, să creșteți aportul de proteine sau să reduceți zahărul din alimentație, aceste gustări vă vor ajuta.
Trei elemente importante la snacks-uri sunt proteinele, fibrele și conținutul scăzut de calorii.
Proteinele sunt esențiale pentru a vă menține satul. Nimănui nu-i place să mănânce, doar ca să-i fie din nou foame câteva clipe mai târziu. De aceea, optați pentru gustări bogate în proteine, cum ar fi unt de arahide, brânză, iaurt grecesc ori batoane proteice.
Fibrele sunt esențiale pentru sațietate. Vă ajută să vă simțiți sătul mai mult timp, susține sănătatea digestivă și reduce riscul apariției diferitelor boli, cum ar fi bolile de inimă și diabetul. Gustările bogate în fibre sunt un câștig atât pentru papilele tale gustative, cât și pentru sănătate.
Conținutul scăzut de calorii poate nu este valabil pentru orice gustare, dar dacă încercați să reduceți aportul de calorii, atunci căutați opțiuni care combină fibre și proteine pentru cele mai bune rezultate.
Iată cinci gustări sănătoase și sățioase:
Chipsuri de legume
Renunțați la chipsurile de cartofi obișnuite pentru niște chipsuri de legume mai sănătoase. Se pot prepara la air fryer din sfeclă, cartofi dulci sau dovlecel și vor menține un aport scăzut de calorii. Vin cu un conținut bogat de antioxidanți care contribuie la reducerea riscului unor boli.
Popcorn
Celebrele floricele de porumb sunt dintre cele mai sănătoase gustări. Le puteți combina cu merișoare sau alune și veți obține un amestec gustos, cu un conținut mic de fibre și grăsimi sănătoase din alune. Aceste grăsimi sănătoase din arahide vă pot ajuta să vă simțiți sătul până la următoarea masă.
Cartofi dulci copți
În loc de o pâine prăjită tradițională făcută cu pâine albă care conține puțini sau deloc nutrienți, încercați acești cartofi dulci copți. Cartofii dulci au un conținut scăzut de calorii și oferă câteva grame de fibre. Puteți crește și mai mult aportul de fibre atunci când adăugați toppinguri precum guacamole sau unt de arahide.
Smoothie
Smoothi-urile sunt o gustare sănătoasă excelentă pentru cei care vor doar să ia ceva din mers. Puteți pune orice doriți în smoothie-uri, cum ar fi unt de arahide, fructe, semințe, lapte sau pudră de proteine.
O rețetă excelentă este un smoothie care conține zmeură și piersici, suc de portocale, banane, miere și iaurt grecesc. Această gustare oferă 14 grame de proteine și 7 grame de fibre care vă vor da senzația de sațietate.
Frigărui cu salată
Salatele pot oferi o mulțime de beneficii pentru sănătate, dar cine vrea cu adevărat să mănânce o salată ca gustare? Pentru a obține nutrienții unei salate într-un mod plăcut, aceste frigărui sunt perfecte. Sunt făcute din felii de curcan, roșii cherry, castraveți, mozzarella și salată romană. Această gustare oferă 17 grame de proteine și doar 160 de calorii. Această proteină vă poate da senzația de sațietate și energie pentru tot restul după-amiezii.
Frigarui cu salata ca gustare?!
Smoothie…fiti atenti la cantitatea de zahar si la numarul de calorii (numai o lingura de unt de arahide are cam 100 de calorii, o banana mica cam tot pe acolo si uite asa ajungi undeva la 300 de calorii lejer…)