Ministrul Dragoș Pâslaru a atras atenția asupra unora dintre problemele grave cu care se confruntă agricultura, pornind de la tehnologie, infrastructură, lipsa forței calificat de muncă și problema liceelor agricole.
MInistrul Investițiilor și Proiectelor Europene a susținut, în cadrul unei discuții cu fermierii, la Congresul anual al FAPPR, „De la Fermieri pentru Fermieri®️”, că performanța agriculturii românești nu poate fi obținută izolat, prin măsuri punctuale dedicate exclusiv fermierilor, ci printr-o complementaritate reală cu politicile de educație, dezvoltare regională și infrastructură.
„Nu ai cum să ai o agricultură performantă, o dezvoltare rurală performantă, dacă nu există o complementaritate cu toate celelalte măsuri de dezvoltare ale României”, a declarat ministrul, subliniind caracterul sistemic al problemelor din sector.
Una dintre cele mai acute vulnerabilități identificate în dialogul cu fermierii a fost deficitul de resursă umană calificată.
Potrivit ministrului, România are nevoie de „un sistem de universități și un sistem de educație performant” pentru a putea forma fermieri bine pregătiți și specialiști capabili să susțină modernizarea agriculturii.
Problema nu este doar lipsa forței de muncă, ci calitatea și nivelul de pregătire al acesteia. Agricultura contemporană presupune competențe tehnice avansate – de la utilizarea tehnologiilor digitale și a agriculturii de precizie până la management financiar, marketing și integrare pe lanțul valoric.
În acest context, ministrul a susținut că deficitul de personal calificat „nu se poate rezolva doar în interiorul sectorului”, ci necesită o abordare coerentă la nivel național, în special pe componenta educațională.
Un exemplu concret invocat de Dragoș Pâslaru este situația liceelor agricole, pe care o descrie drept „căzută într-o falie între ministere”.
Venit recent în funcție, ministrul a afirmat că nu a găsit pe masa sa o propunere clară de prioritizare și finanțare suplimentară pentru aceste unități de învățământ, iar rezultatul a fost ratarea unei oportunități importante de finanțare.
”Nu mă ascund că sunt oarecum mâhnit că nu am găsit o prioritizare mai bună: soarta liceelor agricle, cumva căzută într-o falie, între ministere. Când am venit proaspăt ministru, n-am văzut pe masă, de la nimeni, un proiect, o idee de a prioritiza si de a le finanța mai bine și ne-am trezit, până la urmă, că am ratat o oportunitate importantă de finanțare pentru liceele agricole”, le-a spus minsitrul fermierilor.
Mesajul lui Dragoș Pâslaru a fost unul critic, dar și autocritic: lipsa unei coordonări interministeriale eficiente a dus la pierderea unui moment favorabil pentru revitalizarea învățământului agricol preuniversitar.
„Lucrurile acestea nu pot fi totdeauna plasate la Ministerul Agriculturii sau numai pe zona de agricultură”, a explicat ministrul, punctând că reforma liceelor agricole ține în mod fundamental de politica educațională, nu doar de cea agricolă.
Ministrul Investițiilor și proiectelor Europene a susținut că, pentru a convinge tinerii să rămână, sau să revină în mediul rural și să preia exploatațiile agricole, nu este suficientă rentabilitatea activității agricole în sine.
Dragoș Pâslaru a susținut că pentru reîntoarcerea tinerilor la sate este nevoie de:
„Ca să ai o zonă unde să vrea să vină tinerii și să preia mai departe tradițiile și să facă agricultura mai performantă, ai nevoie să asiguri o infrastructură adecvată”, a mai susținut ministrul Dragoș Pâslaru.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți