Piețele sunt tot mai căutate, mai ales când vânzătorii aduc produse proaspete și de sezon. În Mercat de Sant Antoni, una dintre cele mai căutate piațe din Barcelonei, o tânără de 25 de ani continuă tradiția unui business de familie, mai vechi de un secol, dar l-a modernizat și extins cu ajutorul unui telefon mobil și al unui cont de TikTok.
Marina Larregola este „influencerița” de la Fruiteria Giró, o afacere de familie aflată la a cincea generație. Aici se vând legume și fructe încă din anul în care s-a deschis piața: 1882.
Pentru Marina, piața nu este doar un loc de muncă, ci spațiul în care a crescut. Lucrează serios de trei-patru ani, dar știe cotloanele și istoria pieței și a cartierului de mică. Aici s-a npscut, ăn Sant Antoni, un cartier din Barcelona, pe vremuri al clasei muncitoare, astăzi cu mulți străini și turiști.
Mama sa o aducea la piață căci nu acea cu cine s-o lase acasă. Se juca acolo de mică. Dintre cei patru frați ai familiei, ea a fost singura decisă să ducă moștenirea străbunicii mai departe.
Când vorbim de rețele sociale, totul a început la începutul anului 2025, când Marina și-a cumpărat un telefon nou. Nemulțumită de fotografiile pe care mama ei, Carmen (care se autointitulează cu umor o „boomeriță”), le urca pe Instagram, tânăra a preluat frâiele comunicării online. Răsplata? Un mic plus la salariu și libertate totală de exprimare. N-a angajat nicio agenție de comunicare în spate, a luat-o de la 0 și aînvățat pas cu pas toate trucurile.
Zilnic, viața Marinei începe la ora 7:00 dimineața, pregătind comenzile și aranjând marfa. Însă dincolo de rutina zilnică din magazin, videoclipurile ei au transformat Fruiteria Giró într-o pagină online de unde cumpără toată Spania.
Afacerea este specializată în fructe exotice și de proximitate. De la uriașul jackfruit până la nuca de cocos germinată (unul dintre primele ei virale pe internet), conținutul ei oferă o privire „prin gaura cheii” în viața unui comerciant autentic. Unul dintre cele mai de succes clipuri, distribuit de peste 5.000 de ori, a fost cel despre avocado „pichita” (sau titolina), un soi de avocado mic, fără sâmbure, cultivat local.
Pe lângă produsele normale sau mai spectaculoase, Marina promovează și piața. Ea oferă sfaturi practice despre cum oamenii să cumpere inteligent și ieftin (de exemplu, de ce este mai avantajos să iei un pui întreg din piață decât unul tăiat și pus într-o caserolă la supermarket).
Strategia funcționează de minune. Datorită TikTok-ului și Instagram-ului, la tarabă vin acum oameni care au văzut-o pe rețelele sociale, dar și turiști sau curioși. Mai mult, Fruiteria Giró s-a adaptat vremurilor: vinde online și expediază fructe cu camioanul frigorific în toată Spania.
Ideile Marinei nu s-au limitat doar la legume și fructe. A gândit și un branding și tricouri cu mesajul „La más fresca del mercado” (Cea mai proaspătă din piață), care se vând direct în magazin. De asemenea, magazinul a devenit un punct de referință pentru bucătari și specialiști culinari care caută rarități, cum ar fi morcovii mov.
Marina și restul magazinelor din piață se bucură și de prezența expaților sau turiștilor. „Ei se uită mai puțin la preț atunci când cumpără”.
Succesului Marinei în întreaga Spanie este surprinzător. mai ales că își înregistrează toate videoclipurile în limba catalană. Această alegere i-a adus o comunitate extrem de loială.
Născută în Barcelona, Marina declară cu mândrie că este orașul ei preferat și că își dorește ca cei care vin din afară să descopere „Barcelona profundă”, dincolo de clișeele turistice. Ea își îndeamnă fanii să înțeleagă cultura locală și chiar să încerce să vorbească limba catalană, pe care o consideră în pericol de a se pierde.
Iar când vine vorba de gastronomie, dincolo de munca intensă de la tarabă, tânăra recunoaște că este o gurmandă declarată. Recomandările ei pentru oricine vizitează regiunea? Clasica crema catalană, caneloni (pe care îi adoră) și simplul, dar deliciosul pan con tomate (pâine cu roșii).
Întrebată ce recomandare ar avea pentru un tânăr care face agricultură, Marina a dezvăluit câteva trucuri de comunicare.
Primele 3 secunde sunt vitale: Trebuie să captezi atenția imediat, să rezolvi o problemă, să generezi o emoție sau să creezi o nevoie.
Storytelling de calitate: „Poți prezenta un măr într-un mod banal, sau îl poți prezenta într-un mod care să atragă și să creeze o poveste”.
Fără multe preocupări pentru a mulțumi algoritmul: Un videoclip poate dura trei ore pentru a fi filmat și editat. Se filmează repede și se editează greu. Unele vor funcționa, altele nu; important este să rămâi autentic și să comunici inteligent.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți