Rodia este un fruct extrem de bun și la gust și pentru sănătate, conține antioxidanți și crește imunitatea organismului. Nu este însă o gustare frecventă la români, ci mai mult ceva exotic, așa că puțină lume știe să o curețe corect.
Din rodie se consumă semințele, care sunt încărcate de suc. Este esențial ca atunci când o desfacem și curățăm să nu tăiem semințele pentru că sucul se va pierde și, în plus, vom face mizerie.
Astfel încât vom decupa cu grijă capacul fructului. Vom cresta coaja în 4-6 felii (doar coaja, nu vom intra în profunzime). Apoi, deasupra unui vas cu apă vom rupe bucățile tăiate, una câte una și vom extrage semințele, lăsându-le să cadă în apă. Putem face acest proces chiar și sub apă. În acest fel, semințele nu vor sări în toate direcțiile și, în cazul în care vreuna se va sparge, nu vom murdări bucătăria.
La final, micile membrane dintre semințe se ridică la suprafața apei și le vom arunca odată cu apa din bol.
Vor rămâne semințele curate de rodie, pe care le putem consuma ca atare, le putem pune în salate, prăjituri, mâncăruri orientale. Întregul proces de decojire nu dureaza mai mult de un minut.