Daniel Chereș, un român venit din Maramureș și stabilit în micul oraș Alcañiz din Aragon, Spania de peste două decenii, a devenit în urmă cu un an, noul proprietar al unuia dintre cele mai respectate restaurante din regiune — Meseguer, un nume cu aproape 75 de ani de istorie și patru generații de bucătărie spaniolă autentică.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Daniel a ajuns în Alcañiz în urmă cu 25 de ani. A început, ca mulți români, cu munca în agricultură, apoi în construcții și ca șofer internațional. „În România eram jandarm, lucram la Ambasada Spaniei din București și cineva de acolo mi-a povestit de Alcañiz”. Încetul cu încetul, s-a stabilit în comunitate, a devenit o figură cunoscută, a condus Asociația Românilor din Bajo Aragón (Aragonul de Jos – n.r.) și a început să colaboreze cu localnici și instituții din zonă. A organizat evenimente, a construit punți și, fără să știe, și-a conturat propria cale spre un vis: să conducă un restaurant.
„Tot timpul am vrut să am un restaurant. Îmi place relația cu oamenii, îmi place să servesc, să vorbesc. Chiar dacă sunt timid, mă încarcă energia asta”, spune Daniel, cu sinceritate dezarmantă.
Într-o zi ca oricare alta, familia Meseguer — trei frați, practic a patra generație a acestei familii, care a transmis din tată în fiu această afacere creată în anii de după Războiul Civil — l-a invitat pe Daniel la o întâlnire. Avea să afle că nu era o simplă discuție, ci o propunere care avea să-i schimbe viața: preluarea restaurantului.
„Am crezut că vor să facem un eveniment cu asociația. Când mi-au spus că vor să-mi lase restaurantul, am rămas fără cuvinte.”
De ce el? Răspunsul vine natural din partea foștilor proprietari: încredere, seriozitate, pasiune. „Daniel avea ceva ce nu poate fi cumpărat: tenacitate — dorința reală de a duce restaurantul mai departe cu sufletul”, spune unul dintre frați.
Meseguer – un restaurant cu istorie și distincții gastronomice
Deși nu are o stea Michelin, restaurantul Meseguer se bucură de distincții Bib Gourmand din partea Ghidului Michelin pentru raportul calitate-preț și autenticitatea meniului. Este singurul restaurant din provincia Teruel care figurează constant în recomandările ghidului, un simbol al excelenței locale.
În meniu se regăsesc preparate aragoneze pure: ternasco (miel local), jamón de Teruel (DOP), și celebrul „melocotón de Calanda”, piersicile din zonă de asemenea de origine protejată, un fruct emblematic al regiunii. În bucătărie lucrează o echipă mixtă: 50% români, 50% spanioli, iar lucrurile merg foarte bine.

Chef Juan, catalan de origine, e în restaurant de 14 de ani. Alături de el, chef Antonio, aragonez get-beget, maestrul din spatele deserturilor casei și încă o româncă specializată în partea de salate și produse reci. Daniel e mereu prezent în sală, atent la detalii și dialog.

Mâncarea românească – interesantă, dar are nevoie de puțin marketing
Deși momentan nu a introdus preparate românești în meniu, Daniel nu exclude această posibilitate. „Mi-ar plăcea să adaug sarmale sau alt preparat românesc, dar vreau ca întâi să-mi cunosc bine clientela. Mâncarea românească are gust, are suflet, dar trebuie oferită cu răbdare.” Ce ar introduce mai întâi în meniu, dacă s-ar decide să opteze pentru un preparat românesc? „Ardeii umpluți. Sunt mai pe gustul lor, după părerea mea”.
În paralel, Daniel își ajută soția să administreze și un al doilea restaurant, cu un meniu mai apropiat de bucătăria românească. Acolo, clienții deja cunosc gustul micilor, al ciorbei sau al sarmalelor gătite „ca acasă”.
Ce le transmite Daniel românilor care visează la propria afacere
„Să nu mai amâne. Să facă pasul. Problemele se rezolvă când apar, nu înainte. Dacă ai un vis, luptă pentru el.”
Povestea lui Daniel nu este doar despre gastronomie, ci despre perseverență, identitate și încredere în oameni. De la sarmalele gătite în familie, până la premiile Ghidului Michelin de pe ușa restaurantului Meseguer, drumul n-a fost ușor — dar visul său a devenit realitate. De fapt, proiectul lui Daniel de abia acum începe cu adevărat.

Proiectul este susținut de Ambasada Regatului Spaniei în România
Montaj video: Sergiu Ioana.