Duminicile de vară sunt de multe ori ocazia perfectă de ieșit la iarbă verde, dar și dacă nu, un brunch e mereu binevenit într-o zi destinată odihnei. Iar cea mai interesantă soluție pentru un brunch în familie sau între prieteni este un mega sandviș supraetajat tăind o pâine rotundă în cât mai multe felii transversale, rotunde. E suficient să ne imaginăm un tort pentru a vizualiza mai ușor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Cu cât mai înaltă pâinea, cu atât mai multe felii, cu atât mai interesant un sandviș gourmet, mare sau mai mic. La final, după cele umplem, se taie felii triunghiulare, pe rază, exact ca și cum am tăia felii de tort. Mult mai interesant decât clasicul sandviș cu două felii de pâine și ceva între ele.
Dar ce putem așeza între straturile de pâine? Soluția ideală este aceea de a alterna între două felii de pâine straturi de creme tartinabile peste feliile de pâine, peste care putem așeza legume, crude, gătite sau din conserve, iar deasupra lor alimente proteice, de carne, pește, brânzeturi sau ouă.
Alimente proteice ideale pentru un sadviș
-
Piept de pui sau curcan la grătar
-
Roast-beef feliat subțire
-
Prosciutto, jambon, Jamon serrano, șuncă de Praga, speck
-
Bacon crocant
-
Mortadela
-
Salam
- Parizer
-
Ton la conservă
-
Fileuri de macrou sau anșoa
-
Chifteluțe turtite
-
Omletă subțire
-
Ou fiert tare feliat sau ou jumări
-
Tempeh sau tofu la grătar
-
Burger vegetal
- Branzeturi după preferință
Legume care se potrivesc într-un sandviș, crude sau gătite
-
Salată verde, rucola sau baby spanac
-
Roșii proaspete feliate
-
Castravete
-
Ceapă roșie sau ceapă caramelizată
-
Ardei cruzi tăiați julienne
-
Avocado feliat
-
Praz
-
Vinete la grătar
-
Dovlecei sau ardei copți
-
Ciuperci sotate sau la grătar
- Castraveți sau ardei la oțet
-
Ceapă călită
- Roșii deshidratate
Sosuri și creme tartinabile pentru sandvișuri
-
Maioneză clasică sau cu usturoi
-
Tapenade de măsline
-
Castraveți murați
-
Ierburi aromatice
O idee de sandviș multistrat gourmet
-
felii de pâine integrală cu semințe
-
1 lingură hummus
-
1 mână rucola
-
2 felii roșii bine coapte
-
1 felie de brânză feta
-
1 felie de vânătă la grătar
-
1 ou fiert tare tăiat felii
-
1 lingură sos guacamole
-
2 felii de piept de pui la grătar
-
1 linguriță ceapă roșie caramelizată
-
1 linguriță pesto de busuioc
-
1 felie mozzarella
-
câțiva castraveți murați feliați subțire (opțional)
Cum asamblezi sandvișul multistrat
-
Baza: pâine prăjită + hummus + rucola + roșii + brânză feta.
-
Adaugă a doua felie de pâine. Pe ea întinzi sos guacamole, așezi feliile de ou, vinetele, pieptul de pui și ceapa caramelizată.
-
Adaugi ultima felie de pâine, ungi cu sos pesto, adaugi mozzarella.
-
Fixezi totul cu bețișoare de lemn de bambus.
-
Taie cu grijă în funcție de tipul de pâine ales, ținând straturile împreună ale fiecărei porții cu câte un bețișor.