Colaj foto: G4Food
Taro (Colocasia esculenta), o plantă tropicală cultivată pentru tuberculii săi plini de amidon, este considerată una dintre cele mai vechi plante cultivate de om, cu dovezi arheologice care arată utilizarea sa acum mai bine de 10.000 de ani. În Papua Noua Guinee, s-au găsit urme de cultivare a taro-ului datând de peste 10.000 de ani. A fost cultivat independent în mai multe regiuni tropicale (Asia de Sud-Est, Oceania, Africa).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Ce o face specială, spre deosebire de alte plante cu amidon (precum cartoful sau porumbul), adaptabilitatea sa remarcabilă la mediile umede. Are o versatilitate mare în bucătărie: poate fi fel principal, garnitură sau desert. A fost importantă în mitologia și spiritualitatea multor culturi tradiționale, ceea ce sugerează de asemenea o vechime mare a utilizării sale.
Ce este taro
Cercetătorii cred că își are originea în Asia și s-a răspândit datorită migrației, schimbărilor climatice și schimbului cultural. Se gătește în moduri variate din Africa de Sud până în insulele Pacificului, din insulele Caraibelor până în Africa de Vest, Grecia, Egipt, India, Asia de Est. Unele părți ale plantei pot fi toxice dacă sunt consumate crude.
Taro aparține unei familii de plante cu tulpini subterane comestibile, numite cormi. Există mai multe varietăți în lume, fiecare cu texturi, culori și arome proprii. Planta crește în zonele tropicale, de-a lungul apelor dulci, și este recunoscută pentru frunzele mari, în formă de ureche de elefant, și tulpini lungi.
Potrivit profesorului Peter Joseph Matthews, de la Muzeul Național de Etnologie din Osaka (Japonia), taro este probabil una dintre cele mai vechi plante alimentare cultivate de omenire. El a studiat taro în Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Papua Noua Guinee și Asia de Sud-Est.
Este comestibil… dar nu crud
Atât rădăcina, cât și frunzele taro-ului sunt toxice dacă sunt consumate crude, deoarece conțin oxalat de calciu. Unele varietăți pot produce o mucusitate iritantă la manipulare, însă toate aceste efecte dispar prin gătire.
Cormi sunt de obicei fierți, copți, prăjiți sau transformați în piure, și serviți alături de pește, carne sau lapte de cocos.
Taro este bogat în fibre, potasiu, magneziu, vitaminele C și E, și poate avea proprietăți anticancerigene, precum și beneficii în controlul glicemiei și greutății.
Taro în cultura Pacificului
În Hawaii, taro este cunoscut sub numele de kalo, și este o plantă cu profundă semnificație spirituală. Mitul creației spune că primul copil al cerului și al zeiței Ho‘ohokukalani s-a născut mort, iar din mormântul său a crescut planta de taro. Al doilea copil al lor a devenit primul șef hawaian, strămoșul poporului.
În Hawaii, taro se fierbe, se transformă într-o pastă și devine poi, o mâncare tradițională servită cu pește sau carne de porc. În alte părți din Polinezia, rădăcina este fiartă și feliată.
În Filipine, cunoscut sub numele de gabi, taro este înconjurat de mituri similare. Legenda lui Gabino, un tânăr care a murit apărând satul, spune că din mormântul său a crescut o plantă cu frunze late, numită în onoarea lui.
Filipinezii folosesc taro pentru tocănițe și deserturi. Laing este o tocăniță cu frunze de taro, lapte de cocos, ardei iute și carne. Halaya este un gem dulce de taro. Se produce și înghețată de taro.
În Fiji, se sărbătorește Ziua Taro-ului în prima lună plină din mai. Aici, taro este preparat sub formă de tocane cu frunze, rădăcină prăjită sau îndulcită cu cocos.
Taro în Caraibe și America de Sud
În Caraibe, taro este cunoscut sub numele de dasheen. Nu este originar din regiune, ci a ajuns aici în secolul al XVI-lea, adus prin comerțul cu sclavi. În Tobago, există un festival anual numit Blue Food Festival, dedicat taro-ului (unele soiuri capătă o culoare albastră după gătire).
În insulele Trinidad, Tobago și Dominica, dasheen este ingredientul principal din callaloo, o tocăniță din frunze de taro, servită de obicei cu crab, dar și cu pui sau carne de porc sărată.
În America de Sud, taro este adesea înlocuit sau confundat cu alte tuberculi precum malanga (Xanthosoma sagittifolium), cunoscută și sub numele de ureche de elefant, inhame, cará sau cocoyam. O altă specie folosită este eddoe (Colocasia antiquorum), folosită în mâncăruri precum pom, un fel tradițional surinamez servit la sărbători.
Taro în Africa
În Africa, taro are multe denumiri: amadumbe, madumbis sau mufhongwe. Potrivit Fundației Slow Food pentru Biodiversitate, populația zulu a adoptat taro ca alternativă la igname, iar comunitatea indiană din Kwa-Zulu Natal (descendenți ai lucrătorilor aduși din India în secolul XIX) a integrat taro în alimentația locală.
Cormii și frunzele se folosesc în curry-uri, supe și tocane. Un preparat răspândit este sosul palaver, în care frunzele sunt gătite cu carne sau pește. Uneori, frunzele se fierb și se servesc ca spanacul. În Africa de Sud, puri patta este un fel popular: frunzele de taro sunt unse cu o pastă picantă, apoi rulate, gătite la abur, tăiate felii și prăjite sub formă de clătite.
