VIDEO Rețetele Juanitei | Salată a la russe cu legume proaspete, maioneză din ouă fierte și șuncă/ Când vrei să iei un prânz sau o cină rapidă

VIDEO Rețetele Juanitei | Salată a la russe cu legume proaspete, maioneză din ouă fierte și șuncă/ Când vrei să iei un prânz sau o cină rapidă
Foto: G4Food

Vrem să pregătim un prânz sau o cină rapidă? Ar merge o salată? Da, dar una mai cosistentă. Nici prea calorică, cu legume proaspete, cu texturi diferite… salata a la russe e ceea ce ne trebuie.

Ingrediente pentru salată a la russe

3-4 cartofi

2-3 morcovi

Jumătate de cană de mazăre prospătă

2-3 castraveți murați (eu am pus castraveciori în oțet, din cei micuți, cât degetul)

Albușul de la 2 ouă fierte și încă 2 ou întregi fierte

100 de gr de șuncă de porc macră.

Pentru maioneză

Gălbenușuri de la 2 ouă fierte

200 de ml de ulei de floarea soarelui de primă presă sau 100 de ml de ulei de măsline extravirgin

1 lingură muștar

Suc de lămâie

Sare, piper, după gust. 

Preparare salată a la rousse vegană

Alege legume proaspete, de sezon. Cartofi noi, morcovi proaspeți, mazăre verde, crudă. Sunt pline de vitamine și dau un gust fresh preparatului. Speli legumele, le cureți, toci morcovii și cartofii în cubulețe. Se fierb, împreună cu mazărea la abur. Se lasă la răcit și scurs, apoi în frigider să se usuce de apă.

Se fierb 4 ouă tari, se curăță de coajă și se lasă la răcit. Separăm 2 gălbenușuri, apoi tăiem cele 2 ouă întregi și cele douaă albușuri mărunt.

- articolul continuă mai jos -

La fel și castraveții murați pe care îi scurgem bine de zeamă. Tăiem și șunca în cubulețe mici.

Amestecăm totul adăugând sare și piper.

Pentru maioneză, se utilizează blender-ul vertical, urmând aceeași pași ca și la maioneza clasică. Se pun în paharul înalt uleiul, gălbenușurile fierte, muștarul, sarea și piperul, apoi se acționează blenderul ridicându-l încet. La final se adaugă puțin suc de lămâie până obținem consistența dorită.

 

Poți vedea în video cum se utilizează blender-ul pentru ca maioneza să nu se taie. Nu puneți usturoi, în rest urmați toți pașii.
Adaugi maioneza (câteva linguri, nu o acoperim de grăsimi) peste restul de ingrediente și verifici sare, piper și muștar.
Poftă bună!

Citește și

Rețetele Juanitei. Rețete de salată a la russe cu puține calorii. Mai multe variante, bune pentru cină, prânz la pachet sau când ai musafiri

VIDEO | Rețetele Juanitei | Salata a la russe cu maioneză din lapte de ovăz – varianta de post/vegană a popularei salate de boeuf

Salata boeuf – un aperitiv pentru mese de sărbătoare, dar și un mic dejun sățios/ Merge și pentru un brunch

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți