Reportaj | Eduard Pavel (producător mezeluri): „De 1 Mai, ne pregătim cu minim 100.000 de mici!”/ „Suntem printre puținii care cumpărăm animale, le tranșăm integral și băgăm toată carnea la mici”/ „Eu am găsit STAS-urile de pe vremea lui Ceaușescu și toate rețetele noastre sunt adaptate după acele STAS-uri” (VIDEO)

Eduard Pavel, producătorul de mezeluri „La Mircea Măcelaru” Sursa foto: colaj G4Food

Eduard Pavel, producătorul de mezeluri „La Mircea Măcelaru”, este inginer de industrie alimentară, a terminat Facultatea de știință și ingineria alimentelor de la Galați, are un doctorat în chimie alimentară și a pus pe picioare, până acum, patru fabrici de procesare.

Compania „La Mircea Măcelaru” are o fabrică de procesare în localitatea Buftea, 8 magazine de desfacere în București-Ilfov și „Restaurantul din câmp”.

Ce nume e acesta: „Restaurantul din câmp”?, îl întreb. Parcă ar fi o poreclă!

„Este numele pe care i l-au dat oamenii. Așa i-au spus și așa i-a rămas numele. N-avea rost să-l schimbăm”, ne spune Eduard Pavel. 

Restaurantul este, după cum îi spune numele, în plin câmp. Locul este generos, iar priveliștea, minunată. Are o terasă închisă, una deschisă, 3 foișoare, în total 400 de locuri. În plus, restaurantul beneficiază de o curte imensă și  loc de joacă pentru copii. 

Am ajuns aici într-o zi din cursul săptămânii, când oamenii sunt la muncă și clienții sunt puțini. Se apropie ziua de 1 Mai, iar aici se fac renumiții mici „La Mircea Măcelaru”. În fabrică, un malaxor mare toacă carnea, care este apoi pusă în caserole și ambalată. Totul, în deplină curățenie. Câteva angajate se ocupă de această operațiune. Le întreb câte navete de mici au făcut până atunci: „Multe. Nici noi nu le mai știm numărul!”, vine răspunsul. 

„Producem zilnic 3 tone de mezeluri, iar carnea este 100% românească”

„Procesăm carne de porc, vită, oaie, pui, aprovizionarea se face exclusiv din ţară, lucrăm doar cu fermierii mici şi mijlocii. Porcul, vita, oaia, berbecuțul, puiul, pe toate le luăm doar din România. Ne aprovizionăm de la fermierii mici si mijlocii, contractăm o anumită cantitate și ei ne-o livrează”, mă lămurește coproprietarul companiei.

„Producem zilnic 3 tone de mezeluri, asta este capacitatea fabricii. Pe an, tăiem în jur de 30.000 de porci,  300-400 mânzat, 2.000-3.000 de oi, iar la pui n-aș putea să vă spun o cantitate exacta, ar trebui să mă uit în acte. 

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


Produsele noastre sunt puțin mai scumpe: carcasa de porc de România este mai scumpă cu 3-4 lei decât tot ceea ce vine de afară. Dar ne-am fidelizat clienții, ei știu ce consumă, au încredere în produsele noastre și revin întotdeauna.

Ne-am fidelizat clienții simplu: am păstrat calitatea și prospețimea produselor, încercând să nu-i mințim.

„A fost foarte greu să-i convingem pe bucătari că nu vrem să lucrăm cu glutamate”

Restaurantul merge neașteptat de bine. Acum, de Sfântul Gheorghe, a împlinit 2 ani. Primul an a fost foarte greu, când ne-am făcut echipa și a trebuit să reușim să-i antrenăm pe oameni, să facă ceea ce doream noi: adică produse proaspete și să nu măsluiască mâncarea”, spune Eduard Pavel.

„A fost foarte greu să-i convingem pe bucătari că nu vrem să lucrăm cu glutamate, cu prafuri, ci să lucrăm totul curat, ca acasă. La noi, termenul de garanție este de o zi: ciorba, dacă nu s-a vândut azi și a mai rămas o porție sau două, o aruncăm. Încercăm să gătim mai puțin din fiecare, ca să nu aruncăm. 

Greu a fost să convingem oamenii noștri să facă cum le cerem, pentru că ei ne spuneau: domnule, o să intrați în faliment, dacă faceți așa.Și le-am spus: lăsați grija banilor pe seama noastră, voi gătiți așa cum vă spun. 

Și am ajuns acum, ca în week-end, să refuzăm sute de rezervări. Oamenii vin și în timpul săptămânii, suntem destul de multumiți cu vânzarea, dar în week-enduri, este o poveste frumoasă”.

100.000 de mici de 1 Mai

Îl întreb câți mici pregătesc acum, de 1 Mai, după ce am văzut că, în fabric, se lucrează încontinuu.

„De 1 Mai, eu am o vorbă: trebuie să ne pregătim cu minim 100.000 de mici, pentru că, în fiecare an am depășit cantitatea asta.

Micii sunt de 2 sortimente: porc și vită și celălalt sortiment este de vită și oaie. Noi vindem mici foarte bine tot timpul anului. De aceea cred că suntem printre puținii care cumpărăm animale, le tranșăm integral și băgăm toată carnea la mici. 

La alte firme, micii se fac din resturi de carne. La noi, nu! Și atunci așa ne-am câștigat clienții. Lucrăm doar cu condimente naturale, fără nici un fel de chimicale, singurul lucru pe care-l adăugăm în carne este bicarbonatul.

„Facem afumătură din tot porcul, piept copt, ceafă coaptă, slănină afumată, slănină de Mangalița”

Cât despre partea de produse afumate, specialitatea lui Eduard Pavel, firma „La Mircea Măcelaru” produce și distribuie prin magazinele sale toate produsele de sezon.

„Facem afumătură din tot porcul, piept copt, ceafă coaptă, slănină afumată, slănină de Mangalița, salam de vară, parizer, după rețeta din 1960. 

Eu am găsit îndreptarurile, am găsit STAS-urile de pe vremea lui Ceaușescu. Și toate rețetele noastre sunt adaptate după acele STAS-uri. Oamenii recunosc gustul de altă data al salamului de vară sau al parizerului”, spune patronul firmei.

Cum majoritatea produselor sunt preparate după rețete tradiționale moștenite din istoria gastronomiei românești, compania „La Mircea Măcelaru” a devenit, din anul 2019, furnizor al Casei Regale a României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *