Rețetele Juanitei: Grătar mixt pentru toate gusturile/ Un prânz cu carne și legume, împreună cu familia și prietenii

gratar Foto: G4Food

Aveți un grătar cu cărbuni sau lemne? Atunci știți să pregătiți jarul, presupun. Nu e domeniul meu de competență, din păcate. Din acest motiv mi-am luat un grătar pentru leneși, cu butelie de gaz.

gratar
Foto: G4Food

E pus pe terasă și când e frumos afară, nici prea cald, nici nu plouă, nu ratez niciun weekend fără un grătar cu familia sau prietenii.

A face o friptură la grătar nu este numai o activitate gastronomică, ci și una socială, întrucât toată lumea participă, chibițează, dă sfaturi. De cele mai multe ori celui care muncește. În cazul familiei noastre, grataragiul-șef e fratele meu, IT-ist de meserie și bucătar pasionat. Atât de pasionat, că atunci când a scris un roman polițist, i-a pus titlul Al Punto, adică mediu gătit, pe spaniolă (noi locuim pe lângă Barcelona). Povestea cărții lui e despre un bucătar român care e ucis în Spania, dar ăsta e alt subiect.

Revenind la prânzul nostru, grătarul e ceva foarte versatil. Poți găti, în același timp sau în momente succesive, carne de orice fel, cârnați, preparate din carne tocată, pește, cartofi sau legume. Încingem grătarul la 200-220 de grade și să le luăm pe rând.

Micii și hamburgerii

Se gătesc repede, nu mai mult de 5 minute, cu cât lăsați mai mult pe foc se vor usca, iar dorința noastră este să fie suculenți. La jumătatea timpului întoarceți hamburgerii, iar micii rotiți-i periodic. Se pun la început pe grătar când este bine încins.

Carnea de vacă

Durata timpului de gătire depinde mult de tipul de vacă, vârsta vacii, din ce parte a vacii este bucata și, evident, cât de gătită o doriți. În general vaca e perfectă preparată mediu (roz în mijloc), dar unii o preferă mai crudă, în special dacă e o bucată fragedă, alții vor o talpă bine făcută.

Ideal este să o marinați câteva ore măcar prin ungere cu ulei de măsline. Va deveni foarte fragedă. În general cele mai bune bucăți pentru grătar sunt cele cu firișoare de grăsime, ideal carne maturată.

Ce tipuri de carne de vacă sunt ideale pentru grătar:

T-bone este o bucată de carne formată din vrăbioară și mușchi de vită (tenderloin), despărțite de un os în forma literei T.

gratar
Foto: Karpaten Premium Angus

Ribeye este tăiat din partea superioară a regiunii toracice a vacii și este compus în principal din mușchi, popular este antricotul.

Ceafa este și ea o opțiune, fiind o bucată grasă.

Nu excludeți nici mușchiulețul de vacă, chiar dacă este carne macră, Important este să fie tăiat corect, contra fibrei (valabil pentru orice fel de carne) și nu mai gros de două degete.

Vaca se prepară 3-5 minute, pe fiecare parte, la foc rapid și cu grătarul bine încins.

gratar
Foto G4Food

Carnea de porc

Pentru porc ideal bucățile bune de preparat le grătar sunt ceafa și mușchiulețul. Se marinează minim 24 de ore, citește aici cum, înainte de a fi preparate. Tăiem bucăți de 1-2 cm grosime, perpendicular pe fibră.

Se lasă măcar 20 de minute, la foc mai domol, să nu se ardă, până când carnea este complet gătită.

Carnea de pui

Ca și porcul, carne de pui trebuie să fie gătită complet. De aceea pe grătar sunt de evitat bucățile cu os. Se vor prepara prin acest procedeu de gătire pieptul, pulpele dezosate sau se va tăia carnea bucățele ce vor fi înșiruite pe un băț de frigăruie.

Nu uitați să marinați carnea minim câteva ore pentru a fi mai fragedă și mai suculentă. Lăsați puiul pe grătar 20-30 de minute la foc mic/temperatură medie, pentru a se pătrunde și a nu se arde.

gratar
Foto G4Food

Legumele

Legumele precum ardeiul sau ciupercile pot fi coapte întregi pe grătar. Dovleceii, vinetele sau ceapa se taie rondele mai groase și se coc pe o planșă specială pentru grătar. Vinetele se coc și întregi, iată aici cum le puteți curăța fără efort. O altă garnitură de succes este porumbul, pe care citiță aici cum îl puteți prepara.

La final le asezonăm cu sare, piper și ulei de măsline, iar în cazul porumbului, cu sare și unt.

Cartofii

Cartofii copți sunt excepționali pentru a fi consumați ca garnitură. Dacă rămân faceți un piure din ei. Se spală bine și se împachetează, fără a-i curăța de coajă, în folie de aluminiu. Se pun direct pe grătar timp de 40-60 de minute, în funcție de mărime, rotindu-i pe toate părțile pentru a se coace uniform.

La final scoatem folia, tăiem cartofii în jumătate și le punem sare, piper și unt.

Sfaturi utile

Scoateți carnea din frigider cu o oră înainte de a o prepara. Timpii de gătire de mai sus sunt pentru carne la temperatura camerei. Dacă este prea rece, carnea se întărește în procesul de gătire.

Lăsați carnea să se „odihnească” după gătire, înainte de a o consuma. Timpul de odihnă este egal cu cel de gătire.

Nu puneți legumele ude pe grătar. Uscați-le înainte cu un șervețel.

Înainte de a pune carnea pe grătar, tamponați cu un prosop de bucătărie carnea pentru a lua marinata și umezeala de la suprafață.

Puneți sare peste carne la final.

Nu presați carnea și nu o înțepați cu furculița cât timp o gătiți. Se vor pierde sucurile din fibră.

gratar
Foto G4Food

Nu uitați de salată și sosuri.

Pentru modele de grătar de grădină mai multe oferte aici și aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *